Ion Chicu, despre anunţul Maiei Sandu privind locurile vacante din Guvern: După ce a alungat profesioniştii, acum îşi dă seama că cineva trebuie să lucreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Chicu şi Maia Sandu
Ion Chicu şi Maia Sandu

Ex-premierul Ion Chicu a comentat anunţul preşedintelui Maia Sandu, făcut pe Facebook, în care şefa statului îndeamnă cetăţenii să trimită CV-urile pentru funcţiile vacante din Guvern. Chicu a declarat că „guvernarea ”verişoarelor” Maiei Sandu caută disperat oameni să lucreze. Că ei, evident, ştiu doar a distruge.”

„După ce au alungat oamenii profesionişti din structurile de stat (pe criterii politice, bineînţeles), acum chiar şi Maia Sandu îşi dă seama că cineva trebuie să lucreze. Că delirul cotidian pe la televiziuni şi reţele a unei Nemerenco sau altor ca ea, nu are cum aduce „vremuri bune””, a scris Ion Chicu pe Facebook.

Ex-premierul a amintit că „sunt deja 3 luni de când Maia Sandu şi-a instalat guvern”. 

„Dacă ar citi cineva din ei Legea cu privire la Guvern şi Regulamentul Guvernului, ar şti că guvernul activează în baza unui Plan de acţiuni. Nici până astăzi un asemenea plan nu există. Pe pagina guvernului este plasat Planul de acţiuni al guvernului aprobat în decembrie 2019, la exact o lună după numirea guvernului în care am activat împreună cu colegii noştri. Trei luni de zile „verişoarele” Maiei Sandu nu sunt în stare să elaboreze un Plan de acţiuni. Despre ce capacitate de implementare mai putem vorbi?”, a spus Chicu.

Fostul prim-ministru a menţionat că deja este 3 noiembrie, d„ar nici pomină de proiecte ale Bugetelor anuale şi politicii bugetar-fiscale.

„Nici măcar nu sunt ieşite din Ministerul Finanţelor şi cel al Economiei. Cum va trăi ţara în anul 2022 fără aceste documente importante? Cum să-şi planifice businessul activităţile? Maia Sandu, pleacă! Oamenii profesionişti cu Dvs. nu vor lucra. Profesionalismul şi analfabetismul obraznic nu pot convieţui”, a încheiat Chicu.

Amintim că Maia Sandu a anunţat miercuri, 3 noiembrie, că Guvernul este în căutare de „oameni profesionişti şi integri, alături de care să transformăm ţara!”.

„Guvernul Republicii Moldova angajează persoane active, interesate de domeniul public, profesionişti responsabili şi integri, dornici să contribuie la elaborarea şi realizarea reformelor şi politicilor publice în diverse sectoare, menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor”, a afirmat Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite