Ilan Şor, dezvăluiri despre cum i-ar fi dat mită de 3 milioane de euro lui Igor Dodon pentru a-l vota pe Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte

Ilan Şor, dezvăluiri despre cum i-ar fi dat mită de 3 milioane de euro lui Igor Dodon pentru a-l vota pe Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte

Liderul Partidului „ŞOR”, deputatul Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudelor bancare, afirmă că i-ar fi oferit anterior 3 milioane de euro lui Igor Dodon, pentru ca acesta, pe când era deputat socialist, să-l voteze pe Nicolae Timofti la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, cu scopul de a fi evitate alegerile parlamentare anticipate de la acea vreme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ilan Şor a declarat într-un interviu la „Televiziunea Centrală”, citat de Ziarul Naţional, că Idor Dodon ar fi primit o geantă cu 3.000.000 de euro pentru a ieşi din Partidul Comuniştilor şi a vota pentru Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte, în martie 2012.

„Banii au fost de la Filat pentru ca Dodon să-l voteze pe Timofti. Banii respectivi, apropo, tot de la Banca de Economii a Moldovei au fost luaţi”, a declarat Ilan Şor.

Întrebat dacă are dovezi că Igor Dodon a primit aceşti bani, Ilan Şor a răspuns afirmativ. 

„Dovezi sunt, dar le voi prezenta la momentul potrivit. Acum nu are rost să prezint aceste dovezi, pentru ca Dodon controlează procuratura. S-a vazut clar că Dodon a recunoscut că e finanţat din Rusia, dar aceste dovezi au fost ignorate. Să ştiţi că au fost mai multe genţi pentru Dodon”, a subliniat Şor.

Ilan Şor a mai fost întrebat unde se afla în prezent, după ce a plecat din R. Moldova la începutul lunii iunie curent, fiind şi dat în urmărire itnernaţională.

„Sunt mai aproare decât îşi închipuie duşmanii mei. Eu pot să-mi permit să plec oriunde în lume, dar nu o s-o fac. Eu îmi doresc să locuiesc în Moldova şi foarte curând voi reveni”, a conchis Şor.

Amintim că şi liderul comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin, l-a acuzat pe Igor Dodon că a primit o mită în sumă de 3 milioane de euro în anul 2012, pentru a-l vota pe Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

Încă în 2012, deputatul comunist Mark Tkaciuk a declarat că Igor Dodon ar fi luat 3 milioane de euro de la persoane interesate din AIE, făcând aluzii la PD şi PLDM, pentru a-l vota pe TImofti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: