Dodon anunţă că PSRM înaintează propriul candidat la funcţia de premier şi lansează iniţiativa de creare a unei majorităţi parlamentare VIDEO

Dodon anunţă că PSRM înaintează propriul candidat la funcţia de premier şi lansează iniţiativa de creare a unei majorităţi parlamentare VIDEO

Răsturnare de situaţie la Chişinău. Igor Dodon a anunţat joi, 11 februarie, că socialişti nu vor vota pentru Guvernul Gavriliţa, propus de Maia Sandu. Totodată, Dodon a comunicat că socialiştii vor înainta şefului statului un alt candidat la funcţia de premier. Este vorba despre Mariana Durleşteanu, fost ambasador la Londra şi ex-ministru al Finanţelor în perioada 2008 - 2009.

Mai mult, Dodon a lansat iniţiativa formării unei majorităţi parlamentare temporare până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Igor Dodon a precizat că atât noul Guvern, cât şi eventuala noua majoritate parlamentară vor activa temporar, până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate. El a dat de înţeles că aceste procese sunt necesare, în contextul în care preşedintele Maia Sandu ar fi provocat un haos politic în ţară.

Igor Dodon a declarat că preferă ca anticipate să fie organizate în iunie 2020. Fostul şef de a stat a avertizat-o pe  Maia Sandu să nu încalce Constituţia şi să nu refuze semnarea decretului privind desemnarea Marianei Durleşteanu a funcţia de premier.
 
„Am luat decizia de a veni cu o propunere serioasă de premier, pe care o vom înainta chiar astăzi preşedintelui. Este vorba despre de o persoană care este capabilă să gestioneze un Guvern de tranziţie până la declanşarea alegerilor anticipate. O persoană capabilă să gestioneze situaţia pandemică şi criza economică până la anticipate”, a afirmat Igor Dodon, subliniind că Mariana Durleşteanu este un candidat „profesionist, responsabil şi apolitic”.
 

„Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlament este un spectacol de prost gust, regizat de Maia Sandu şi PAS. A trimis-o pe Gavriliţa la funcţia de prim-ministru cu dorinţa disperată ca ea să nu fie votată. Practic, avem un preşedinte care bate toate recordurile. Întâi îşi bate joc de Constituţie - două luni s-a jucat cu interpretările Constituţiei, apoi îşi bate joc de cetăţeni cu această propunere falsă de premier, apoi îşi bate joc de Gavriliţa şi toţi oamenii pe care i-au adunat ei acolo pe lista de aşa-zişi miniştri. Toţi aceşti oameni sunt parte a unei scenete de prost gust, regizată de Maia Sandu, un om care în loc să se ocupe de problemele oamenilor, de două luni face experimente politice”, a declarat Igor Dodon într-un briefing de presă.

„La Preşedinţie este un om debusolat, care nu ştie ce să facă în această funcţie şi ne oferă doar spectacole, unde îşi umflă televizat muschii în faţa şefilor de instituţii, într-o încercare ridicolă de a părea un preşedinte puternic, care însă face doar show-uri şi arată mai degrabă a parodie. (...) Ea înţelege că oamenii au început să vadă că ea nu este în stare că facă nimic pentru ei. Înţelege că se repetă scenariul de la Guvern, când a dezamăgit ca prim-ministru şi vrea să acopere acest eşec prin haos politic, în speranţa că oamenii nu vor vedea neputinţa ei”, a spus Dodon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările