S-au scumpit carburanţii în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Mai multe staţii PECO au afişat preţuri mai mari la carburanţi. Benzina şi motorina s-au scumpit în medie cu 40-55 de bani, iar gazul lichefiat s-a scumpit cu circa 20 de bani, transmite IPN.

Odată cu afişarea preţurilor noi, benzina cu cifra octanică 95 costă în medie 17,65 lei, în comparaţie cu 17,15 lei. Un litru de motorină costă aproape 14,90 lei, comparativ cu 14,45 lei. Preţul mediu al gazului lichefiat constituie circa 10,30 lei, în comparaţie cu 10,10 lei.

Scumpirile la carburanţi din ultima perioadă au începutul la mijlocul lunii decembrie, atunci preţurile au crescut în medie cu 60 de bani. Ulterior, la mijlocul lunii ianuarie acestea au mai crescut în medie cu un lei.

La începutul lunii februarie, Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe a organizat audieri cu privire la situaţia de pe piaţa carburanţilor. În cadrul acestora, Consiliul Concurenţei preciza că şase companii petroliere, care gestionează împreună 66% din staţiile PECO din ţară, adoptă comportament similar la modificarea preţurilor, acestea fiind cu aceeaşi valoare, într-un termen de 48-72 de ore. Analiza evoluţiilor preţurilor de panou denotă o neconcordanţă de reacţie a pieţei la modificarea cotaţiilor internaţionale, şi anume reacţie imediată la creşterea cotaţiilor şi reacţie întârziată la scăderi.

Din martie 2019, petroliştii stabilesc de sine stătător preţurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, fără să depăşească rata de rentabilitate anuală de 10%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite