„Drapelul muncii“ nu e de vânzare

„Drapelul muncii“ nu e de vânzare

Monitorul Oficial şi alte publicaţii publice nu vor fi privatizate FOTO Dumitru Goncear

Oficiosul Consiliului Raional Anenii Noi şi alte 54 de ziare şi reviste publice din Republica Moldova nu vor fi deetatizate. Experţii critică decizia Guvernului

Ştiri pe aceeaşi temă

Cabinetul de Miniştri a votat ieri, la propunerea Ministerului Economiei, un proiect de lege prin care 55 de publicaţii periodice publice au fost incluse într-o listă a bunurilor nepasibile privatizării. Dacă proiectul va trece şi de Parlament, aceste ziare şi reviste ar urma să rămână în proprietatea unor instituţii publice şi să fie finanţate cu sute de mii de lei din bugetul de stat sau de către autorităţile locale.

Şi asta în pofida faptului că actuala guvernare şi-a propus ca obiectiv de bază respectarea libertăţii de exprimare, iar prin Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană s-a angajat să asigure, în condiţiile economiei de piaţă, şanse egale pentru toată mass-media.

LA CEREREA PROPRIETARILOR

Printre ediţiile periodice care nu vor putea fi deetatizate se numără publicaţii ale unor ministere şi departamente, precum „Agricultura Moldovei“, „Vama“, „Oastea Moldovei“, „Legea şi Viaţa“, dar şi ziare ale 12 consilii raionale, cum ar fi „Drapelul Muncii“ din Anenii Noi, „Realitatea“ din Soroca sau „Capitala“ din Chişinău.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, care a prezentat documentul, a dat de înţeles că acestea trebuie să rămână publice pentru că aşa au solicitat actualii proprietari. Totodată, el a menţionat că în Legea privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice există prevederi ce contravin Legii cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

DECIZIA, CRITICATĂ

Deputata liberală Corina Fusu critică decizia Guvernului. „Executivul s-a trezit să decidă soarta acestor publicaţii cu o lună înainte de expirarea termenului-limită pentru deetatizarea presei publice, deşi avea obligaţia să o facă încă în 2011. Documentul votat de Guvern are şanse să nu fie votat de Parlament şi atunci, conform prevederilor legale, aceste publicaţii vor activa în afara legii“, explică parlamentara.
Corina Fusu spune că legislaţia în vigoare prevede două modalităţi de schimbare a statutului presei publice - privatizarea sau transformarea acestora în monitoare oficiale. „Ceea ce a adoptat Guvernul contravine logicii, iar consiliile locale, inclusiv cel din Capitală, nu ar trebui să deţină în proprietate alte publicaţii decât monitoare oficiale locale“, a precizat deputata.

INSTRUMENTE DE PROPAGANDĂ POLITICĂ

Şi Consiliul Naţional pentru Participare (CNP) critică documentul aprobat de Guvern şi cere ca această listă să nu fie aprobată. „Dacă orice publicaţie poate fi inclusă în lista de excepţii la o simplă solicitare a instituţiei care actualmente o deţine, atunci cum se va modifica status quo-ul? În ce mod va spori libertatea de exprimare, va fi protejată concurenţa loială şi va fi prevenită utilizarea publicaţiilor periodice publice ca instrumente de propagandă politică (din banii statului)?“, se întreabă CNP.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: