Eurodeputatul Andi Cristea nu vrea să fie îngheţată extinderea UE în următorii 10 ani

Eurodeputatul Andi Cristea nu vrea să fie îngheţată extinderea UE în următorii 10 ani

Andi Cristea este de părere că Republica Moldova trebuie să aibă perspectiva europeană FOTO: Arhiva Adevărul

Eurodeputatul PSD, Andi Cristea, l-a interpelat pe comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, cu privire la afirmaţia sa de la Berlin, că nu va exista o extindere a UE în următorii 10 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andi Cristea a subliniat faptul că statele din vecinătatea estică a UE, spre deosebire de vecinătatea sudică a Uniunii Europene, sunt singurele care pot avea perspectivă europeană, având în vedere situarea lor geografică, pe continentul european, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al biroului eurodeputatului.

„Domnule comisar, vă adresez rugămintea să ne oferiţi detalii suplimentare cu privire la declaraţia dumneavoastră că nu va exista o extindere a UE în următorii 10 ani, având în vedere limitele mandatului dumneavoastră instituţional, şi anume de cinci ani”, a afirmat Andi Cristea la şedinţa Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, în cadrul dezbaterii privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate.

„Suntem martorii unor divergenţe majore la nivelul aspiraţiilor ce vin din est. Avem datoria să facem mai mult pentru acele state care au ambiţii europene reale şi tangibile. Mă lupt ca versiunea finală a textului să conţină ideea că este necesară oferirea perspectivei europene ţărilor premiante din Parteneriatul Estic, în special Republicii Moldova. Este o prioritate profesională pentru mine, ca avocat corect al Republicii Moldova şi al drumului său european, să obţin această recunoaştere din partea Parlamentului European”, a spus eurodeputatul.

Oficialul european a salutat demersul preşedintelui Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, de a face public raportul Kroll privind cel mai mare furt bancar din istoria Republicii Moldova, menţionând că oamenii au dreptul de a fi informaţi cu privire la circumstanţele în care banii le-au fost furaţi, iar justiţia are datoria să treacă examenul important al pedepsirii celor vinovaţi, deoarece Uniunea Europeană priveşte cu maximă atenţie acest subiect.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările