Departamentul Trupelor de Carabinieri va fi reorganizat
0
Departamentul Trupelor de Carabinieri va fi reorganizat, prin transformare, în Inspectoratul General de Carabinieri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, transmite IPN cu referire la o decizie aprobată de Guvern.
Efectivul-limită al Inspectoratului General de Carabinieri va fi de 1187 de unităţi.
Vicepremierul Andrei Năstase, ministru al afacerilor interne, a specificat că reforma se înscrie în procesul de transformare a instituţiei într-o structură poliţienească profesionistă cu statut militar, modernă şi eficientă.
Până în anul 2020, urmează să fie realizată o înlocuire progresivă a militarilor în termen cu personal profesionalizat, angajat în bază de contract.
Misiunea Inspectoratului este de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, prin executarea atribuţiilor de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice, de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor, de protecţie a obiectivelor de importanţă deosebită, de prevenire şi combatere a terorismului, de asigurare a liniştei în colectivitate.