Curtea Constituţională a confirmat alegerile şi a validat mandatele deputaţilor aleşi

Curtea Constituţională a confirmat alegerile şi a validat mandatele deputaţilor aleşi

Curtea Constituţională a confirmat alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie şi a validat mandatele deputaţilor aleşi, transmite IPN. În cadrul şedinţei, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat că în total la votare au participat 1 480 965 de alegători.

Rata participării alegătorilor la votare este de 52,3%, ceea ce constituie mai mult de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. În acest fel, CEC a declarat valabile alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
 
Conform voturilor valabil exprimate obţinute de concurenţii electorali la scrutin, au trecut pragul minim de reprezentare trei formaţiuni politice. Partidul Acţiune şi Solidaritate are 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor – 32 de mandate şi Partidul Politic „Şor” – 6 mandate.
 
Pe lista PAS se regăsesc 35 de candidaţi supleanţi, pe lista BeCS – 70 de candidaţi supleanţi, iar pe lista PPŞ – 95.
 
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a confirmat rezultatele alegerilor Parlamentului de legislatura a XI-a din 11 iulie 2021, cu listele deputaţilor şi candidaţilor supleanţi ale formaţiunilor care au trecut pragul electoral.
 
Curtea a respins ca nefondată contestaţia formulată de Partidul Politic „Noua Opţiune Istorică” cu privire la declararea nulităţii alegerilor.
 
Prezenta hotărâre se trimite Parlamentului şi Comisiei Electorale Centrale. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările