Consiliul Ministerial al OSCE: Cât mai curând trebuie organizată o nouă rundă de negocieri 5+2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
osce

La cea de-a 27-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, sub egida Preşedinţiei albaneze a OSCE, a fost aprobată o nouă Declaraţie cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană. Oficialii celor 57 de state au îndemnat părţile să organizeze în termen cât de curând posibil, în anul 2021, o nouă rundă de negocieri, orientată pe abordarea axată pe rezultate, transmite IPN.

În cadrul reunii, care s-a desfăşurat în perioada 3-4 decembrie, oficialii celor 57 de state participante la OSCE au reconfirmat importanţa procesului de negocieri în formatul 5+2 ca mecanism unic de dialog pentru reglementarea comprehensivă şi sustenabilă a conflictului transnistrean. Părţile au fost îndemnate să continue să se implice în modul corespunzător şi pe durata Preşedinţiei suedeze a OSCE din anul viitor

Biroul pentru reintegrare precizează că, de asemenea, părţile au fost încurajate să-şi sporească interacţiunea şi coordonarea în gestionarea provocărilor legate de pandemia COVID-19, fiind subliniată importanţa asigurării interconectării permanente între cele două maluri ale râului Nistru şi lansat apelul de fi depuse eforturi constructive în vederea restabilirii rapide a libertăţii de circulaţie.

Totodată, părţile au fost îndemnate să intensifice dialogul şi eforturile pentru a asigura protecţia drepturilor omului, precum şi să lanseze noi iniţiative comune menite să promoveze măsurile de consolidare a încrederii în baza progreselor marcate în implementarea Pachetului Berlin Plus.

În acelaşi timp, în textul declaraţiei s-a evidenţiat necesitatea fortificării angajamentelor convenite pe chestiuni prioritare şi a asigurării implementării tuturor înţelegerilor reflectate în protocoalele rundelor formatului de negocieri 5+2 de la Roma în 2018, Viena în 2017 şi Berlin în 2016.

Consiliul Ministerial al OSCE a făcut apel către părţi să continue, într-o manieră susţinută, eforturile la toate nivelurile de negocieri pentru a atinge progrese tangibile pe toate cele trei coşuri ale agendei de negocieri: probleme social-economice; aspecte generale de drept, umanitare şi drepturile omului; reglementarea comprehensivă a conflictului, inclusiv aspectele instituţionale, politice şi de securitate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite