Un economist şcolit în SUA a ajuns senator în România cu doar 3 la sută din voturi

Un economist şcolit în SUA a ajuns senator în România cu doar 3 la sută din voturi

Vasile Cristian Lungu este preşedinte al PMP Sălaj FOTO Arhivă personală

Un teolog bancher a reuşit să intre în Parlament după ce la alegerile din 11 decembrie a convins doar 3.024 de sălăjeni cu drept de vot, obţinând, astfel, puţin peste trei la sută din voturi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Vasile Lungu are 36 de ani şi până la începutul acestui an era un necunoscut în oraşul său natal, Zalău, pe care l-a părăsit în 2000, când s-a mutat în Statele Unite ale Americii. Absolvent al Seminarului Teologic din Zalău, Vasile Lungu şi-a luat inima în dinţi în urmă cu 16 ani, când a renunţat la tot ce avea acasă pentru a-şi încerca norocul peste ocean. Acolo a urmat studiile Loyola University, obţinând o licenţă cu dublă specializare în Afaceri Internaţionale şi Psihologie Specială. Pe parcursul facultăţii a muncit în diferite domenii, pentru a-şi putea plăti taxele de şcolarizare.

Cei mai mulţi ani şi i-a dedicat activităţii în domeniul bancar, de la simplu funcţionar la ghişeu, la manager de operaţiuni bancare. Potrivit CV-ului său, în perioada 2003-2013 a lucrat la Corus Bank, New City Bank şi Credit Union, după care a urmat cursuri MBA de Microeconomie şi Marketing la Universitatea din Chicago. Şi-a deschis o afacere în domeniul imobiliar, la care a trebuit să renunţe în 2008-2009, din cauza crizei economice.

Despre intrarea lui în politică, Lungu susţine că a fost una gândită şi pregătită din timp. Prima încercare de a pătrunde în politică a avut-o în 2014, înainte de alegerile europarlamentare, dar s-a lovit de uşile închise ale partidelor pe care le contactase. "M-au văzut un potenţial adversar", se consolează Lungu. Nu s-a dat bătut, iar în prag de prezidenţiale a creat un grup pe Facebook pentru a-i motiva pe românii din Chicago să iasă la vot.

"Am studiat şi muncit în SUA, acolo unde am învăţat adevăratele valori ale democraţiei şi că trebuie să oferi ceva comunităţii. Aşa se face că anul 2015 l-am dedicat pregătirii mele pentru intrarea în viaţa politică românească, pentru a putea vorbi de la egal la egal cu un politician care face asta de mai bine de zece ani", spune Lungu.

Timp de un an a urmărit cu foarte mare atenţie presa naţională şi locală, pentru a se pune la curent tot ce înseamnă politică şi politicieni.

A candidat la Primărie şi a ajuns consilier local

S-a întors acasă, în Zalău, la început de 2016, când a devenit preşedinte al PMP Sălaj. A ţintit sus, candidând la Primărie, însă s-a văzut nevoit să se mulţumească doar cu un fotoliu de consilier local. Nu s-a descurajat, aşa că s-a înscris şi în competiţia electorală pentru Parlament, cap de listă pentru Senat. Deşi nimeni nu îi dădea nicio şansă, Vasile Lungu a ieşit câştigător, în ciuda rezultatului slab obţinut. În urma redistribuirii, sălăjeanul votat de 3,61 la sută dintre alegători a obţinut un mandat de senator.

"Am fost acuzat că am dat rateuri în SUA şi că am venit în România să fac bani din politică. Celor care cred asta le dau asigurări că nu am venit să mănânc din politică. Am muncit ca să ajuns să fiu stabil financiar şi să nu am tentaţii să fac lucruri necurate. Nu am ajuns din neant, paraşutat, ci am venit pregătit să fac ceva pentru comunitate. A da ceva înapoi comunităţii este un lucru foarte normal în SUA. Dacă nu te implici, cei de acolo zic că ceva nu este în regulă cu tine. În România, dacă o faci, ţi se spune că eşti nebun", mărturiseşte preşedintele PMP Sălaj.

Potrivit declaraţiei lui de avere, Lungu deţine două apartamente în Illinois, SUA, bijuterii în valoare de 32.000 de dolari, iar în conturile din Statele Unite a pus la adăpost peste 175.000 de dolari. Recent, s-a pricopsit cu încă 52.000 de lei în cont, cheltuieli rambursate de către Autoritatea Electorală Permanentă în urma campaniei electorale de la locale. Pe de altă parte, proaspătul senator este dator băncilor, el având de rambursat peste 400.000 de dolari.

Vă mai recomandăm:

 

Alegeri parlamentare 2016. Rezultat electoral surprinzător în Sălaj! Cel mai slab cotat partid a obţinut două mandate de parlamentar

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: