Singurul jocheu din lume care a câştigat o cursă, deşi era mort. Care au fost cauzele decesului

Singurul jocheu din lume care a câştigat o cursă, deşi era mort. Care au fost cauzele decesului

Jocheul avea 35 de ani FOTO newsbeezer.com

Succesul implică de cele mai multe ori sacrificii. Jocheul Frank Hayes, însă, a plătit acest succes cu preţul propriei vieţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 4 iunie 1923, Frank Hayes, un jocheu american în vârstă de 35 de ani, se alinia la startul unei curse în Belmont Park din New York, călare pe Sweet Kiss (Sărutul Dulce - n.n.). Antrenor de cai şi grăjdar, Hayes nu avea în plamares nicio cursă câştigată, astfel că nimeni nu îi dădea nicio şansă în acea zi; de altfel, cota era de 20-1 împotriva sa.

Nu asta a fost, însă, problema lui, ci starea de sănătate. În timpul cursei, Hayes a suferit un atac de cord care i-a fost fatal. Calul său a continuat să alerge, s-a menţinut în frunte până la final şi a trecut primul linia de sosire, în ciuda lipsei sale de experienţă; în tot acest timp, trupul jocheului a rămas în şa, legânându-se.
Nimeni nu a bănuit nimic; abia când proprietarul calului şi prietenii jocheului au mers să îl felicite pentru reuşită, şi-au dat seama că Frank Hayes nu mai era în viaţă.

Medicul responsabil cu supravegherea cursei s-a îndreptat către el într-un suflet. "O boală de inimă”, a fost comentariul său. Ulterior s-a stabilit că decesul a survenit din cauza unui atac de cord, produs pe fondul pierderii excesive în greutate şi a antrenamentelor epuizante pe care le făcea pentru a se pregăti pentru această competiţie. Având în vedere până atunci Hayes se ocupa mai degrabă de pregătirea cailor de curse, pentru a putea lua startul a trebuit să slăbească foarte mult în doar câteva zile.

Cum Frank Hayes a rămas în şa la momentul trecerii liniei de sosire, el a fost declarat câştigător al competiţiei. Dat fiind contextul neobişnuit, oficialii au renunţat la procedurile specifice unei ceremonii de premiere. A fost pentru prima şi singura dată în istorie când un jocheu mort câştiga o cursă. Hayes a fost înmormântat trei zile mai târziu.

Cursa din 4 iunie 1923 a fost ultima nu doar pentru jocheul american, ci şi pentru calul Sweet Kiss, pe care pasionaţii de curse ai vremii l-au botezat "Sweet Kiss of Death" (Sărutul dulce al morţii - n.n.).

Citiţi şi:

Povestea adevărată care a inspirat „Frumoasa şi Bestia“. Drama bărbatului al cărui corp era acoperit cu păr

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: