Rocada viceprimarilor UDMR: fostul viceprimar al Zalăului, director economic la Transurbis în locul actualului viceprimar

Rocada viceprimarilor UDMR: fostul viceprimar al Zalăului, director economic la Transurbis în locul actualului viceprimar

Sojka Attila a fost viceprimar al Zalăului în mandatul 2008 - 2012 FOTO Arhivă

Noul director economic al operatorului de transport în comun din Zalău, SC Transurbis SA, este, începând de azi, Sojka Attila, fostul viceprimar al municipiului. El îl înlocuieşte, astfel, pe actualul viceprimar al Zalăului, Fazakas Nicolae, cel care a îndeplinit până la alegerile locale din iunie funcţia de director economic al Transurbis-ului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numirea lui Sojka vine după ce în 11 februarie a avut loc un concurs pe post, la care au participat doi candidaţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii, Paul Maghiu, fostul viceprimar a avut câştig de cauză întrucât a obţinut nota 8 la proba scrisă, mai mult cu peste cinci puncte decât contracandidatul său.
Postul este valabil, însă, pe o perioadă determinată, adică până la încheierea mandatului de viceprimar al lui Fazakas, acesta urmând să se întoarcă la Transurbis peste cel mult trei ani şi trei luni.


Cel mai probabil, în perioada următoare la Transurbis va fi organizat încă un concurs pentru o funcţie de conducere. Este vorba despre funcţia de şef al serviciului juridic, deţinută până la alegerile locale de anul trecut de liberalul Valer Crişan, devenit, în urma acelor alegeri, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj. Reamintim că la sfârşitul anului trecut a fost schimbat şi directorul general al societăţii, locul lui Ionel Mureşan fiind luat de către Dan Ruzici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările