VIDEO Poliţist de la Rutieră filmat în timp ce a abandonat maşina de serviciu pe câmp pentru o întâlnire amoroasă. Colegul, lăsat să doarmă pe banchetă
0Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a declanşat o anchetă internă după ce un agent aflat în timpul serviciului a abandonat autospeciala pe un câmp, pentru a pleca la o întâlnire cu o femeie.
UPDATE Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a anunţat că, în urma verificărilor efectuate de poliţiştii de la Control Intern, s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţistul care a părăsit autospeciale pe câmp.
Între timp, în spaţiul public au apărut şi alte înregistrări care îl surprind pe poliţist în maşina particulară şi o alta în care, sunt filmaţi pantofii pe care, afirmă martorii, poliţistul i-a uitat pe câmp.
Ştire iniţială: Totul s-a petrecut în toiul nopţii, pe un câmp în apropierea municipiului Huşi, în urmă că câteva zile. Un grup de tineri, aflaţi în zonă au observat autospeciala Poliţiei Rutiere cum a deviat de la traseu, abătându-se pe câmp spre satul Duda Epureni.
La scurt timp, în zonă a ajuns un autoturism condus de o femeie. Agentul aflat la volanul autospecialei Poliţiei a coborât de la volan şi a urcat în maşina femeii, care a demarat în trombă, după ce a observat că sunt filmaţi.
Maşina Poliţiei a fost abandonată pe câmp, cu un agent al Poliţiei de Frontieră, care dormea pe bancheta din dreapta. Tinerii care au filmat momentul l-au trezit pe poliţistul de frontieră. Pe înregistrare se aude cum aceştia se îndeamnă unul pe celălalt să sune la Poliţie pentru a anunţa cum poliţistul şi-a abandonat maşina de serviciu.
Din primele informaţii, poliţistul de la volan este agent în cadrul Biroului Rutier Huşi. În noaptea respectivă, acesta efectua misiune specifică alături de un poliţist de frontieră, fiind un echipaj mixt.
Atât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui, cât şi cel al Poliţiei de Frontieră au declaşat o anchetă în acest caz, anunţând că ”la finalul cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale”.