TIR din Ucraina, răsturnat pe DE 581. Pompierii din Vaslui au evitat producerea unei explozii
0
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru curăţarea carosabilului de combustilul scurs din rezervorul autovehiculului de mare tonaj, care s-a răsturnat în dreptul localităţii vasluiene Creţeşti.
Secţia de pompieri Huşi a intervenit luni, 23 mai, cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanţă SMURD şi echipaje specializate pentru asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs pe DE581, în dreptul localităţii Creţeşti, Vaslui. În accident a fost implicat un autovehicul de mare tonaj.
”La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autotren răsturnat în afara carosabilului, conducătorul auto autoevacuându-se. Din rezervorul autotrenului se scurgea combustibil. Bărbatul a fost evaluat şi a primit primul ajutor, ulterior refuzând transportul la o unitate medicală”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI şi au curăţat carosabilul de combustibil. Poliţiştii cercetează în prezent circumstanţele producerii accidentului rutier.