Imagini foarte rare cu o pisică sălbatică, într-o pădure din Vaslui. Cum se deosebeşte de pisica de casă FOTO

Imagini foarte rare cu o pisică sălbatică, într-o pădure din Vaslui. Cum se deosebeşte de pisica de casă FOTO

Pisică sălbatică / FOTO: Romsilva

O pisică sălbatică, ce seamănă foarte bine ca aspect cu pisica de casă, a fost fotografiată într-o pădure din judeţul Vaslui.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imagini foarte rare, cu o pisică sălbatică, au fost surprinse într-o pădure din Vaslui, fotografiile fiind postate pe pagina de Facebook a Direcţiei Silvice Vaslui. 

Pădurea în care a fost văzută pisica sălbatică este administrată de compania naţională Romsilva. Reprezentanţii regiei spun că astfel de întâlniri sunt foarte rare.
 
„O întâlnire rarisimă cu un exemplar superb de Felis silvestris - pisica sălbatică, femelă probabil proaspăt devenită mămică, după aspect şi comportament, consideră colegii noştri care au observat-o. Imaginile provin dintr-o pădure administrată de Ocolul Silvic Epureni, Romsilva Direcţia Silvică Vaslui”, au scris reprezentanţii Romsilva, pe Facebook
 
Deşi seamănă foarte mult ca aspect cu pisica de casă, există numeroase diferenţe între cele două feline. 
 
„Seamănă ca aspect cu pisica de casă. Are însă, întotdeauna, fondul cenuşiu tigrat cu dungi negre, deosebindu-se de pisica de casă prin mărime, prin părul mai lung, prin forma cozii şi prin forma petelor de pe coatele picioarelor. Coada este cilindrică si groasă până la vârf, prezentând 4-8 inele, din ce în ce mai estompate, care devin incomplete spre baza cozii”, explică specialiştii.
 
Pisica sălbatică este un animal solitar care vânează noaptea şi care este este văzut foarte rar de oameni în mediul său natural. Se hrăneşte cu mamifere mici şi păsări.
 
 

 

Pisică sălbatică / FOTO: Romsilva

Imagini din aceeasi galerie
  • Pisică sălbatică / FOTO: Romsilva
  • Pisică sălbatică / FOTO: Romsilva
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările