Petrolul și „U” Cluj au câștigat în deplasare și s-au apropiat de grupul din fruntea Superligii | adevarul.ro

Petrolul și „U” Cluj au câștigat în deplasare și s-au apropiat de grupul din fruntea Superligii

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Petrolul Ploieşti a câștigat cu 3-1 (2-0) meciul disputat în deplasare cu FC Botoşani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. În celălalt meci al serii. Universitatea Cluj s-a impus cu 3-0 (1-0), la Petroșani, în fața Corvinului din Hunedoara.

Dan Nlundulu Konda încearcă să-l depășească pe Ștefan Bodișteanu
Dan Nlundulu Konda încearcă să-l depășească pe Ștefan Bodișteanu Foto: Sportpictures

Victoria Petrolului a fost adusă de portughezul Rodrigo Martins, care a reuşit „o dublă” (min. 27, 54). Acesta a marcat primul gol cu o „scăriţă” peste portarul Giannis Anestis, iar pe al doilea cu un lob de la circa 22 de metri. Al treilea gol al oaspeților a fost reușit de Mario Ioniţă (min. 39), care a înscris primul său gol în Superligă cu un şut de la 16 metri, după bara lui Sergiu Hanca.

Golul de onoare al gazdelor a fost reuşit de Andrei Dumiter (min. 65), după o minge bâlbâită de portarul Lukas Zima. Oaspeţii au avut şi o bară, la mingea trimisă cu capul de Lucho Vega (min. 69).

Meciul a fost destul de asupru, fiind eliminați Narcis Ilaş (min. 83), care l-a lovit pe Leo Teixeira cu piciorul, și Rodrigo Martins (min. 90+7), pentru proteste după ce a fost schimbat, astfel că îşi va ispăşi suspendarea în meciul din Cupa României. Trebuie spus că Zoran Mitrov (FC Botoşani) l-a lovit pe Paul Papp cu gheata în faţă în min. 46, însă nu a văzut nici măcar cartonaşul galben.

FC Botoșani nu mai pierduseră în campionat pe teren propriu din 7 martie 2026, când chiar Petrolul s-a impus cu 1-0. Au urmat acasă şase succese şi patru rezultate de egalitate.

Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiţie internă de 21 de ori, de cinci ori au câştigat moldovenii, de 13 ori s-au impus prahovenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Jovo Lukic a reuşit un hat-trick pentru „U” Cluj

Echipa Universitatea Cluj a câștigat cu 3-0, la Petroșani, meciul cu Corvinul Hunedoara. Oaspeții au deschis scorul în minutul 4, când, după ce au executat repede o lovitură liberă, Jovo Lukic a profitat de nesincronizarea dintre Pîrvulescu şi Codruţ Sandu, ieşit inoportun, trimiţând mingea în plasă.

Hunedorenii au reacționat şi Manolache a trimis mingea în cadrul porții adverse, în minutul 11, apoi portarul Lefter a scos excelent la şutul lui Cărăruş, în minutul 32. Gazdele au fost insistente și după pauză, însă lovitura de cap a lui Manolache nu şi-a găsit ţinta, în minutul 48.

Nicolae Daniel Pirvulescu si Dorin Marian Codrea își dispută balonul
Nicolae Daniel Pirvulescu si Dorin Marian Codrea își dispută balonul Foto: Sportpictures

Clujenii au fost aproape de 2-0 în minutul 64, însă Ştefănescu a trimis în bară, mingea a ricoşat la Jovo Lukic, însă acesta n-a reușit să înscrie. Același jucător s-a revanșat în minutul 81, când a trimis balonul la colţul lung, după ce a fost lansat pe un contraatac. În minutul 90, bosniacul a izbutit hat-trick-ul, înscriind cu o lovitură de cap.

În urma acestor victorii, Petrolul Ploiești și „U” Cluj se mențin pe locurile 4, respectiv 5 în clasamentul Superligii, încercând să se apropie de grupul din fruntea ierarhiei.

Superliga

Etapa a 13-a

Vineri

FC Botoșani – Petrolul Ploiești..........1-3

Corvinul Hunedoara – „U” Cluj.............0-3

Sâmbătă

Csikszereda – FC Voluntrari...............15.30

FC Argeș – UTA Arad.........................18.00

FCSB – Rapid.....................................21.00

Duminică

Farul Constanța – Oțelul Galați..........16.00

CFR Cluj – Dinamo............................19.00

Luni

Sepsi – Univ. Craiova.........................20.00

Clasament

1. Dinamo 12 9 2 1 27-7 29

2. Rapid 12 8 3 1 20-9 27

3. Craiova 12 8 2 2 27-9 26

4. Petrolul 13 7 2 4 18-17 23

5. „U” Cluj 13 7 1 5 25-20 22

6. FCSB 12 5 3 4 16-18 18

7. Farul 12 4 5 3 17-17 17

8. Corvinul 13 4 4 5 14-16 16

9. CFR 12 5 1 6 17-18 16

10. UTA 12 4 3 5 15-17 15

11. Botoșani 13 3 5 5 17-17 14

12. Sepsi 12 3 5 4 8-13 14

13. FC Argeș 12 3 3 6 8-13 12

14. Oțelul 12 2 5 5 12-17 11

15. Voluntari 12 2 2 8 12-27 8

16. Csikszereda 12 0 2 10 7-25 2

# Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 în Conference League.

# Locul 3 din play-off va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în Conference League.

# Locurile 9 şi 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Top articole

Partenerii noștri