FOTO Plan roşu de intervenţie în Vaslui, în urma unui teribil accident: două persoane au murit, alte patru sunt rănite

FOTO Plan roşu de intervenţie în Vaslui, în urma unui teribil accident: două persoane au murit, alte patru sunt rănite

Autorităţile din Vaslui au declanşat planul roşu în seara de 26 octombrie, în urma unui grav accident rutier produs pe Drumul European 581.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Printre victimele decedate se află şi un copil de un an şi trei luni. Un alt copil, un bebeluş de nouă luni,a fost rănit în accident, fiind transportat la spitalul din Vaslui pentru îngrijiri.

Ştire iniţială: Mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţie şi Ambulanţă, intervin la faţa locului. 

Două autoturisme care circulau pe DE 581 s-au ciocnit frontal, impactul având loc în zona intersecţiei cu comuna Costeşti. 

În urma impactului deosebit de violent, două persoane au decedat, alte patru fiind rănite, urmând a fi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Vaslui.

La faţa locului este prezent prefectul judeţului Vaslui care a aprobat planul roşu de intervenţie. În zonă circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers.

Ştire în curs de actualizare.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările