
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni, 21 mai, condamnarea definitivă a fostului parlamentar de Vaslui, Dan Bordeianu. Alături de acesta, au fost condamnaţi soţia, Nicoleta Bordeianu, primarul comunei Deleni, Vasile Zanfir. Decizia judecătorilor, care prevede pedepse uşor mai blânde faţă de sentinţa iniţială, a fost luată cu o opinie separată, unul dintre judecători opunându-se micşorării pedepselor.
Sentinţa definitivă a fost luată de Completul de cinci judecători ai Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi toţi inculpaţii din dosar au fost găsiţi vinovaţi de faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Spre deosebire de sentinţa de fond, care prevedea pedepse cu executare în regim de detenţie pentru soţia fostului deputat şi primarul Vasile Zanfir, Completul de cinci judecători a decis ca aceştia să execute pedepsele sub supraveghere.
Unul dintre cei cinci judecători s-a opus micşorării pedepselor, formulând opinie separată, în sensul menţinerii sentinţei instanţei de fond.
Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General în august 2015 după ce societatea familiei sale s-a angajat să execute o serie de lucrări pentru alimentarea cu apă în comuna Deleni, judeţul Vaslui, care nu au mai fost finalizate sau au fost neconforme, cauzând un prejudiciu de patru milioane de lei.
Bani pentru un proiect realizat pe hârtie
Potrivit procurorilor, pentru realizarea unui proiect din judeţul Vaslui, având ca obiect "Alimentarea cu apă şi amenajare poduri şi podeţe în localităţile Deleni, Zininca, Bulboaca", au fost comise o serie de infracţiuni de abuz în serviciu şi fals, relativ la executarea şi plata unor lucrări aferente proiectului, derulate în contextul perfectării unui contract între Primăria comunei Deleni, reprezentată de primarul Vasile Zanfir şi SC Ecoloc SRL Huşi, al cărei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu. Lucrările, care trebuiau finalizate în anul 2010, erau finanţate integral din fondurile publice aveau ca finalitate îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor arondaţi unei arii rurale, prin oferirea posibilităţii alimentării cu apă potabilă a gospodăriilor.
În rechizitoriul întocmit de procurori se precizează că Dan Bordeianu a participat din partea S.C. Ecoloc. S.R.L., în calitate de director (calitate în care a semnat şi un act adiţional), la derularea lucrărilor figurând ca delegat pe un număr de 8 facturi fiscale emise de executant, care au fost introduse în circuitul financiar contabil şi prezentate pentru plată primarului comunei Deleni judeţul Vaslui, inculpatul Vasile Zanfir, care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a semnat ca bun de plată 17 facturi fiscale şi tot atâtea ordine de plată. Ulterior, acestea au fost decontate deşi lucrările nu au fost conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate. Potrivit anchetatorilor, în zonă nu a fost executat niciun hidrant, nicio cişmea şi nici nu există rezervă de apă.
Deputat cu trecut de violator
Dan Bordeianu a ajuns deputat în Parlamentul României, în ciuda faptului că are o condamnare pentru viol. În 1985, pe când avea 17 ani, a fost condamnat alături de alţi doi tineri, la 5 ani de detenţie la "şcoala de corecţie" de la Târgu Ocna, fiind acuzat că au acosatat o tânără de pe stradă, în timp ce se întorcea de la serviciu şi au violat-o.
În 2010, când a fost făcută publică condamnarea sa pentru viol, Bordeianu a declarat că ar fi fost bătut două săptămâni de miliţieni pentru a recunoaşte faptele ce, spune el, nu le-ar fi sărvârşit. Cert este că a fost crezut de liderii PNL de la Bucureşti, care în 2012, l-au trecut din nou pe liste, în ciuda opoziţiei liderilor locali ai PNL. Ulterior, Bordeianu a migrat la PSD. La ultimele alegeri, a fost trecut de PSD pe loc neeligibil, Dan Bordeianu pierzând alegerile.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: