Cod roşu la Tulcea. S-a produs o alunecare de teren pe DN 22, între Luncaviţa şi Văcăreni

Cod roşu la Tulcea. S-a produs o alunecare de teren pe DN 22, între Luncaviţa şi Văcăreni

Inundatii Tulcea FOTO ISU

În urma ploilor de duminică dimineaţa, s-a produs o alunecare de teren pe un drum naţional şi mai multe curţi au fost inundate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe perioada avertizării meteorologice nowcasting Cod Portocaliu şi Cod Roşu din această dimineaţă au fost inundate mai multe gospodării din Bratianu, Rachelu şi s-a produs o alunecare teren pe DN 22 (E 87), traficul fiind blocat între Luncaviţa şi Văcăreni, anunţă ISU Delta Tulcea.
 
În acţiune au fost implicaţi 1 ofiţer şi 18 subofiţeri ISU cu 3 autospeciale şi 4 motopompe din cadrul ISU şi motopompele şi utilajele din dotarea SVSU.
 
Meteorologii au emis o nouă avertizare de Cod portocaliu de la ora 10.00 până la ora 14.00. Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată.
 
În Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, precum şi în estul Transilvaniei vor fi averse abundente, descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 60...80 l/mp.
 
Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, poliţiştii tulceni recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic. 
 
Întrucât au fost anunţate schimbări ale vremii caracterizate prin precipitaţii sub formă de ploi, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă. 
 
Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers. 
 
În condiţiile unui trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule. 
 
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. 
 
În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. 
 
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale. 
 
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiţi telefonul  sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi. 
 
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. 
 
Informaţii actualizate despre situaţia traficului găsiţi pe siteul oficial al Poliţiei Române, la secţiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic - vă recomandăm să verificaţi starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, înainte de a pleca la drum.
 
 

Pe aceeaşi temă:

Avertizare meteorologică Cod roşu pentru Tulcea

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările