Braconaj în zone strict protejate din Delta Dunării. Plase de pescuit, descoperite în zona Insulei K

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braconaj FOTO Poliţia de Frontieră
Braconaj FOTO Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat, în Rezervaţia Delta Dunării, peste 1.200 metri de plase de pescuit multifilament si au eliberat în mediul natural acvatic opt exemplare de sturion.

În data 03.07.2021, a fost organizată o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, împreună cu Poliţia Oraşului Sulina şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării. 

Cu aceasta ocazie, echipajul unei ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina a observat, în zona canalului Sondei si Insulei K, Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, mai multe plase de pescuit tip multifilament. 

Deoarece nu au fost identificate persoane implicate în această activitate infracţională, uneltele neautorizate la pescuit au fost scoase din apă, fiind astfel descoperite opt exemplare de păstrugă, specia sturion, prinse in plase. 

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că lungimea totală a setcilor este de 1250 metri, iar cele opt exemplare de peşte, care cântăresc în total aproximativ 28 kg, erau vii, fiind eliberate mediului natural acvatic.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “pescuit cu unelte neautorizate ” şi “pescuit al sturionilor pe teritoriul României,  din habitatele piscicole natural, fără respectarea prevederilor legale în vigoare”, fapte prevăzute de art 64, din O.U.G. nr. 23/2008, actualizată, plasele fiind ridicate in vederea continuarii cercetarilor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Delta, patria învingătorilor: Mila 23, Crişan şi Caraorman au dat 24 de campioni mondiali. Patzaichin: „Nu ştiu dacă m-am născut în apă sau pe uscat“

Aventurile marelui explorator Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: a explorat o zonă sălbatică a României şi a transmis povestea ei lumii întregi

Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite