VIDEO A filmat accidentul provocat de un şofer care conducea în stare de ebrietate, pe centura Lugojului

VIDEO A filmat accidentul provocat de un şofer care conducea în stare de ebrietate, pe centura Lugojului

Captură video de la accident

Un şofer din Caransebeş a provocat un accident pe centura de ocolire a Lugojului. Bărbatul avea 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un şofer bulgar care mergea în direcţia Lugoj a observat că maşina din faţa lui se deplasează în zig-zag, astfel că a început să filmeze cu telefonul mobil. În imagini se vede că maşina este ţinută cu greu pe drum, iar la un moment dat trece pe banda opusă şi se izbeşte de un autovehicul care circula regulamentar. Ambele maşini au ajuns pe marginea drumului. 
 
Site-ul Lugojinfo.ro a aflat că şoferul care a provocat accidentul era băut, etilotestul arătând o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Bărbatul susţine că venea din Austria şi dorea să ajungă la Carasebeş. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma accidentului, însă bărbatul care a provocat accidentul va rămâne pentru un timp fără permis, acesta fiind cercetate pentru conducere sub influenţa alcoolului.


Video Lugojinfo.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: