VIDEO Parc de 2 milioane de euro peste o fostă groapă de gunoi. Are scenă acoperită şi sistem inteligent de irigaţie

VIDEO Parc de 2 milioane de euro peste o fostă groapă de gunoi. Are scenă acoperită şi sistem inteligent de irigaţie

Parcul se întinde pe o suprafaţă de aproape un hectar şi jumătate

Un parc în valoare de aproximativ 2 milioane de euro va fi inaugurat în luna mai 2020 în localitatea Tismana, din judeţul Gorj. A fost ridicat pe locul unde s-a aflat groapa de gunoi a oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai trebuie amenajat locul de joacă pentru copii, cu mobilierul specific, şi montarea camerelor de supraveghere video, după care parcul va putea fi inaugurat. 
 
„Sperăm să facem recepţia parcului până la finalul acestei luni. Termenul de finalizare a fost în iarna trecută, dar a mai fost prelungit din cauza unon intemperii. Mai trebuie montat mobilierul de joacă, să se mai toarne pe alei încă un strat de bitum şi racordarea la firba optică a camerelor video de supraveghere. Este nevoie de camere video pentru a preveni eventualele acţte de distrugere“, a precizat primarul localităţii Tismana, Marian Slivilescu. 
 

 

Pavilion multifuncţional

Parcul se întinde pe o suprafaţă de 1,4 hectare şi se află la „coada“ lacului de acumulare de pe râul Tismana. Investiţia s-a ridicat la suma de 1,8 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată din fondurile Uniunii Europene, contribuţiia locală fiind de 2%. 
 
 
Parcul se află pe două suprafeţe, de o parte şi de cealaltă a unui drum care leagă două sate. „A fost realizat un pavilion multifuncţional, care poate fi folosit pentru manifestări artistice, dar şi pentru alte activităţi. Este ca o scenă, care beneficiază de toate dotările necesare. Parcul are un sistem de irigaţie inteligent, subteran, care este acţionat de la un pupitru de comandă. A fost amenajat un grup social pentru toate tipurile de persoane, inclusiv pentru cele cu dizabilităţi. Parcul cuprinde bănci, alei pe care se pot face plimbări cu bicicleta, plante ornamentale, o zonă pentru fitness în aer liber, conectare la o reţea WI-FI“, ne-a explicat primarul Slivilescu. În plus, a fost asfaltat şi drumul care trece prin apropiere şi o parcare auto. 
 
În viitor, lângă parc se va realiza un centru recreativ pentru tineret, cu un teren sportiv cu teren sintetic.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: