Eroul învăţător Victor Popescu: a condus o bandă de partizani şi a provocat mari pierderi nemţilor în Primul Război Mondial

Eroul învăţător Victor Popescu: a condus o bandă de partizani şi a provocat mari pierderi nemţilor în Primul Război Mondial

Victor Popescu a fost un duşman înverşunat al nemţilor

Faptele de eroism ale învăţătorului Victor Popescu au intrat în folclorul Gorjului. Acesta a luptat pe front, în Primul Război Mondial, dar a fugit în pădure pentru a nu fi prins de nemţi. Victor Popescu a condus o bandă de partizani care a luptat împotriva nemţilor şi le-a produs mari pierderi. Pentru capturarea învăţătorului, nemţii au pus un preţ de 30.000 lei, o sumă enormă pentru perioada respectivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victor Popescu s-a născut la data de 26 septembrie 1886 în localitatea gorjeană Valea cu Apă. A fost al treilea copil din cei 13 ai învăţătorului Dumitru Popescu şi ai Mariei, casnică. A învăţat la şcoala din satul natal, iar studiile gimnaziale la Târgu-Jiu. A urmat doi ani de liceu (1898 – 1900) la „Traian” din Turnu Severin şi la „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Urmând tradiţia din familie s-a înscris la Şcoala Normală Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1907, cu media generală 9,60.
 
A fost repartizat învăţător la Şcoala din Bărbăteşti, dar a plecat să-şi satisfacă stagiul militar, la Regimentul 18 Infanterie Gorj. După armată a ajuns coleg cu tatăl său, la şcoala din Valea cu Apă.
 

S-a degizat în ţigan căldarat ca să scape de nemţi

 
În anul 1913 a fost mobilizat la Regimentul 18 Gorj şi a fost trimis, după declanşarea celor două războaie balcanice, să lupte în Bulgaria. După încheierea Păcii de la Bucureşti a urmat Şcoala de ofiţeri în rezervă Bucureşti, pe care a absolvit-o la 1 februarie 1916 cu gradul de sublocotenent. A fost repartizat şi mobilizat la Regimentul 18 Gorj, unde a comandat plutonul 3. La intrarea României în războiul mondial în ziua de 15 august 1916, Victor Popescu a trecut Carpaţii să lupte împotriva austro-ungarilor, pentru eliberarea Transilvaniei.

„În faţa forţei militare superioare a Puterilor Centrale, românii au cedat şi au fost nevoiţi să se retragă în condiţii dramatice. După luptele de pe Valea Jiului, ostaşii din Regimentul 18 Gorj, din care făcea parte şi sublocotenentul Victor Popescu, s-au retras spre Brătuia şi Ţicleni, întărindu-se pe aliniamentul Răşina – Peşteana. În noaptea de 5 noiembrie 1916, o coloană inamică a căzut în spatele trupelor române, angajându-se într-o luptă pe întuneric, în care ai noştri luaţi prin surprindere, dar şi mai puţini numeric, au fost nevoiţi să se retragă. Să nu fie luaţi prizonieri Victor Popescu şi-a îndemnat oamenii «să fugă în păduri şi să caute fiecare să treacă, dacă va fi posibil, la trupele noastre». Ajuns aproape de Vlăduleni a văzut „cum grosul trupelor germano-austriece se scurgea spre Filiaşi – Craiova, iar în sens invers, cum coloana de prizonieri români era dusă spre Ardeal”. Deghizat în ţigan – căldărar, Victor Popescu s-a strecurat printre inamici, ajungând la Valea cu Apă, unde s-a ascuns în casa părintească“, se arată în volumul „Personalităţi care au fost în Gorj“ a etnologul Alexandru Doru Şerban.
 

A ucis trei soldaţi nemţi

 
Denunţat, Victor Popescu a împuşcat, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, trei soldaţi ai patrulei germane, care au venit să-l captureze, apoi le-a aruncat trupurile în Jiu. Sublocotenentul Victor Popescu s-a retras în satele vestice ale judeţului, ascunzându-se la oamenii de încredere. „În timp ce se ascundea la Negomir i-a venit ideea organizării unui detaşament de partizani care să atace trupele de ocupaţie. În lunile februarie – martie 1917 grupul de partizani constituit avea în componenţă în jur de 30 luptători, care au procurat armele de la locuitorii din comunele pe unde treceau, apoi au început să atace posturile ce le întâlneau. După luna martie, la ascunzişul codrului înverzit, detaşamentul lui Victor Popescu a trecut la atacarea sediilor comandamentelor duşmane, eliberând pe ostaticii români, a atacat depozitele de armament şi coloanele de ostaşi inamici. Au fost lichidate cadre ale poliţiei şi agenţii din zonă ai inamicului“, mai arată Alexandru Doru Şerban. 
 

Proclamaţia lui Victor Popescu

 
În luna mai 1917 sublocotenentul Victor Popescu a lansat următoarea Proclamaţie – apel: 
 
„Domnilor primari! Fraţi români! Soldaţi!
 Trăim timpuri grele şi vom trăi şi mai greu dacă nu ne vom uni. Deşteptaţi-vă, înviaţi odată cum a înviat codrul!?... Puneţi mâna pe coasă, topor, sapă şi par şi cântaţi veşnica pomenire duşmanului, care ne batjocoreşte femeile şi fetele noastre, ne ia hrana şi laptele de la gura copiilor... Decât prizonieri schingiuiţi şi cu femeile batjocorite de duşmani, mai bine la codru cu arma în mână, făcându-vă datoria pentru ţară, ca strămoşii noştri, sau să murim! Iar voi soldaţi, ... căutaţi pe şefii voştri şi înainte la datorie, aşa cum aţi jurat pe drapelul ţării... Vom muri ca români, iar nu ca mişei şi trădători de ţară. Soldaţi, veniţi, veniţi cât mai curând în pădure la şefii voştri, care-şi fac datoria !...”
 

S-a angajat ca podar

 
Sublocotenentul Victor Popescu a început să fie căutat, iar pentru capturarea lui nemţii au pus un preţ de 30.000 lei. Să nu dea de bănuit, partizanii detaşamentului au început să acţioneze în grupuri restrânse. Sublocotenentul Victor Popescu a ajuns în anul 1917 în satul natal şi a aflat că tatăl, soţia şi sora sa au fost arestaţi, iar casa - incendiată de nemţi.
 
„Să se poată informa de situaţia din zonă Victor Popescu, sub numele fals de N. Frunză, s-a angajat podar în localitatea la Murgeşti. Aşa a aflat despre măsurile de intimidare luate de trupele de ocupaţie împotriva populaţiei din zonă: un număr mare de oameni au fost deportaţi peste Dunăre; mulţi intelectuali au fost internaţi ca ostatici la Mănăstirea Tismana; un grup de 10 gorjeni şi mehedinţeni, bănuiţi de luptă împotriva ocupanţilor germani, au fost condamnaţi la moarte pentru trădare în timp de război“, se mai menţionează în volumul „Personalităţi care au fost în Gorj“.
 

A ajuns pe frontul la Mărăşeşti 

 
Sublocotenentul Victor Popescu şi apropiaţii săi au încercat în noaptea de 6 – 7 iulie 1917, eliberarea condamnaţilor din închisoarea de la Turnu Severin, dar acţiunea a eşuat, iar zece persoane au fost executate în ziua de 11 iulie 1917. Jertfirea celor 10 eroi şi venirea toamnei l-au determinat pe Victor Popescu şi pe vitejii săi să se îndrepte spre frontul din Moldova. Protejaţi de locuitorii satelor prin care au trecut şi profitând de lipsa de vigilenţă a nemţilor, în seara zilei de 30 aprilie 1918 Victor Popescu şi ai săi au ajuns în mijlocul camarazilor de la Regimentul 18 Gorj, aflat la Mărăşeşti. După terminarea războiului Victor Popescu a rămas în Moldova ca învăţător de aplicaţie la Şcoala Normală Bâlea – Coţofeneşti, apoi ca director al Orfelinatului Sascut – Putna.
 

A dormit în în cancelaria şcolii din Valea cu Apă

 
Victor Popescu era considerat un adevărat erou, iar faptele sale ajunseseră de renume. La reîntoarcerea armatei române la Bucureşti, în august 1918, un ziar solicita „adunarea bunilor români, spre a primi pe eroul gorjenilor, Victor Popescu, care a băgat spaima în hoardele teutone”. La sfârşitul anului 1918 eroul Victor Popescu s-a reîntors în satul natal, găsindu-şi casa incendiată, iar până la reconstruirea ei, învăţătorul a locuit vreme de câţiva ani, în cancelaria şcolii din Valea cu Apă, unde a activat până în anul 1943, când s-a pensionat. „La 23 martie 1929 Victor Popescu a fost invitat să ia parte în ţinută de ceremonie la solemnitatea de conferire a ordinului „Virtutea Militară”, în prezenţa regelui ţării“, mai arată Alexandru Doru Şerban.
 

Eroul a fost băgat în închisoare de comunişti

 
Pârât de preotul legionar Roşoga, pentru atitudine nefirească, Victor Popescu a fost amendat în anul 1948 cu 10.000 lei şi i s-a ridicat dreptul la pensie. În anul 1952 a fost închis vreme de un an ca deţinut politic în Penitenciarul Ghencea – Bucureşti. În anul 1955 prin Decretul nr. 421 al Consiliului de Miniştri al R.P.R. au fost graţiate unele pedepse şi au fost amnistiate unele infracţiuni, astfel că învăţătorul erou Victor Popescu nu a mai fost urmărit ori supravegheat de autorităţi.
 
În anul 1961, datorită stării materiale precare, Victor Popescu a solicitat Consiliului de Miniştri şi secretarului Consiliului de Stat, Grigore Geamănu, să-i acorde o pensie de merit în locul celei de învăţător. „Sunt om bătrân şi e păcat că vă cerşesc pâinea de toate zilele, pentru mine şi pentru familia mea... Rog a mi se comunica rezultatul acestei cereri”, le-a cerut Victor Popescu autorităţilor comuniste. Cererea i-a fost respins.
 

Victor Popescu în folclorul gorjenesc

 
În creaţia folclorică, Victor Popescu a fost considerat un al doilea Tudor Vladimirescu şi prezentat în acţiunile sale de partizan: „Foaie verde foi arţaru / Eu sunt Victor Militaru / Care de-un an am umblat / Nebăut şi nemâncat /, Prin păduri şi prin Vâlcele / Odihneau oasele mele/, Dar acum de două luni / Trecui frontul prin păduri / Ajunsei la ceata mea / Şi-mi formai compania / Şi cu regele zelos / Să pun Ungaria jos”.
 
Învăţătorul – erou Victor Popescu a murit în anul 1970 şi a fost înmormântat în cimitirul din Valea cu Apă. La şcoala din Valea cu Apă, care îi poartă numele, s-a dezvelit un monument dedicat eroului, iar regizorul Sergiu Nicolaescu a realizat un film inspirat din faptele învăţătorului erou. 
 
 
 
citeste totul despre: