Asistent medical vaccinat în prima etapă, depistat cu COVID-19. Secţia în care lucra a fost declarată focar

Asistent medical vaccinat în prima etapă, depistat cu COVID-19. Secţia în care lucra a fost declarată focar

Pacienţii din Secţia de Gastroenterologie au fost testaţi

Un asistent medicale de la Secţia de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a fost infectat cu COVID-19, deşi este vaccinat împotriva virusului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Asistentul nu prezintă simptome grave şi se află acasă. În schimb, s-a declarat focar la secţia unde îşi desfăşura activitatea. „Există o persoană infectată din rândul salariaţilor. Am avut o situaţie la secţia de Gastroenterologie, unde s-a declarat un focar de infecţie. Această persoană care fost infectată este vaccinată în prima etapă, la începutul lunii ianuarie. Nu prezintă o formă gravă şi se află acasă“, a spus Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Internările au fost suspendate până vineri

Toţi pacienţi care erau internaţi la această secţie au fost testaţi , iar cei care au fost găsiţi pozitivi au fost transferaţi la Secţia de Boli Infecţioase, iar restul au fost externalizaţi. „S-a efectuat teste la toţi pacienţii internaţi şi cei care au fost pozitivi au fost transferaţi la Boli Infecţioase, iar toţi pacienţii negativi au fost externaţi la domiciliu. Se va face dezinfecţia totală a secţiei, iar de vineri va fi pusă în funcţiune. La Secţia de Gastroentorologie au fost suspendate internările până vineri“, a mai adăugat Dumitru Vienescu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările