A pierdut la „păcănele“ şi a distrus aparatul de jocuri de noroc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 30 de ani s-a răzbunat pe aparatul de jocuri de noroc, după ce a pierdut o sumă importantă. Acesta a luat un scaun şi a spart ecranul aparatului


În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de un reprezentant al unei societăţi de asigurare a pazei şi protecţiei, în incinta unui centru comercial din Târgu Jiu, despre faptul că o persoană a distrus un aparat de jocuri electronice, dintr-o sală de jocuri.

Poliţiştii care s-au deplasat la locul sesizării, au stabilit că, un bărbat, de 30 de ani, din comuna Plopşoru, ar fi lovit cu un scaun, ecranul unui aparat de jocuri electronice, din incinta sălii de jocuri, pe care l-a spart, cauzând un prejudiciu de 10.000 lei.

Reprezentantul societăţii a formulat plângere, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal în care continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite