A murit după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Şoferul avea permisul de conducere suspendat

A murit după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Şoferul avea permisul de conducere suspendat

Şoferul a murit, după ce maşina a intrat într-un cap de podeţ

Un şofer în vârstă de 60 de ani, care s-a urcat la volan, deşi avea permisul de conducere anulat, a intrat cu maşina într-un cap de pod şi a decedat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un bărbat de 60 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Craiova către Rovinari, pe raza comunei Plopşoru, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un cap de podeţ, suferind leziuni în urma cărora a survenit decesul.
Din verificări a reieşit faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat.
În autoturism se mai afla un minor de 10 ani, care nu a suferit leziuni.
În cauză s a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de vetre o persoană care nu deţine acest drept“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările