Părinţii copilului înjunghiat în abdomen cu un cuţit riscă decăderea din drepturile părinteşti

Părinţii copilului înjunghiat în abdomen cu un cuţit riscă decăderea din drepturile părinteşti

O echipă formată din poliţişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Protecţia Copiilor Dâmboviţa vor stabili ce măsuri vor fi luate

Părinţii copilului de un an şi opt luni care s-a înjunghiat în abdomen cu un cuţit riscă să fie decăzuţi din drepturile părinteşti. Din primele informaţii a rezultat că băieţelul din comuna Bărbuleţu nu era supravegheat, părinţii fiind amândoi în stare de ebrietate.

O echipă formată din poliţişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Protecţia Copiilor Dâmboviţa vor stabili ce măsuri vor fi luate.
 
„Colegii de la echipa mobilă sunt la faţa locului. De aseara s-a luat legătura cu Primăria. Încă de aseară asistenul social a plecat cu copilul mic la UPU. Ceilalţi doi copii au fost duşi la bunica paterncă. Nu putem să ne pronunţăm pentru că este ancheta poliţiei în derulare. În funcţie de rezulate se vor impune măsurile legale”, a declarat purtătoturl de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa, Cerasela Gurgu.
 
Potrivit Poliţiei, a fost intocmit dosar penal pentru vătămare din culpă. Între timp copilul a fost operat şi internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.
 
”Am fost prin grădină pe aici şi s-a lovit puţin. S-a pişcat puţin cu cuţitul. Practic s-a jucat. Şi acum copilul este la spital în Bucureşti. Eu eram în grădină şi ea era la lemne. Copilul era prin grădină, s-a jucat cu cuţitul ca un copil, na”, ne-a spus tatăl celui mic, Radu Cornel.
 
 
Plină de sângele copilului şi răvăşită de-adreptul, mama băiatului spune că cel mic avea maţele ieşite din abdomen.
 
”M-am dus să iau lemne şi mi s-a întâmplat un necaz mare. Am băgat cuţitele repede după ce am făcut mâncare şi e tăiat cu cuţitul şi i-au ieşit de aici de la buric maţele”, a spus femeia.
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: