Marius şi Prietenii îşi fac „depozit de fapte bune“. Cât va costa clădirea pe care Diaspora o va susţine în întregime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Simionică. FOTO: Facebook
Marius Simionică. FOTO: Facebook

După ce a construit 4 case pentru persoane care au făcut obiectul unor cauze nobile, cu banii Diasporei, „Asociaţia Marius şi Prietenii” îşi construieşte, tot cu banii românilor plecaţi peste hotare, un depozit de unde se vor livra ajutoarele către cei nevoiaşi.

„Ţin să precizez că avem până acum avem 1.600 € din cei aproximativ 20.000 necesari finalizării complete acestui proiect. Mi-am propus ca până la sfârşitul lui februarie să fie funcţional acest sediu şi am să fac absolut tot ce îmi stă în puteri sa fie aşa însă mă bazez pe voi să îmi fiţi alături pentru că doar împreună vom reuşi”, a scris, pe pagina de Facebook a Asociaţiei Caritabile Marius şi Prietenii, fondatorul Marius Simionică.

Aşadar după 4 ani, 4 case şi sute de acţiuni pentru mii de copii şi bunici a venit vremea ca asociaţia să aibă propriul sediu.

„Va fi o construcţie simplă pe structură metalică de 80 mp (10m/8m) cu un mic birou, un spaţiu destinat strict depozitarii de alimente iar cel mai mare spaţiu va fi utilizat pentru recepţia coletelor, sortarea lor, spălat şi igienizat(unde este cazul), ambalate şi depozitate după care dăruite celor care au nevoie de pe întreg teritoriul României. Costul acestei construcţii va fi de aproximativ 12.000 euro (cu tva inclus). Ne vor rămâne finisajele interioare şi amenajarea curţii interioare care vor însemna alţi 7-8.000 euro”, a precizat Marius Simionică.

Printre cei ajutaţi de Asociaţia caritabilă se numără cele 5 surori care trăiau într-un hambar sau un bătrân fără picioare, care, acum, locuiesc în case noi.

„Suntem prima asociaţie înfiinţată din dorinţ  românilor de pretutindeni, fondată în 08.05.2019 (deşi activăm din Mai 2017) de către Marius Simionica cu sprijinul miilor de români din toată lumea (Anglia, Germania, Italia, Spania, Franţa, Danemarca, Belgia, Austria, Canada, SUA şi multe alte ţări) precum şi din România şi Republica Moldova. Împreună, ne dorim să schimbăm vieţi, mentalităţi şi chiar destine. Acţiunile noastre desfăşurate încă din anul 2017, pe care ne propunem să le susţinem şi în continuare, acoperă mai multe domenii, printre care creştere şi îngrijire copii, programe educaţionale pentru şcolari şi preşcolari, sprijin acordat persoanelor cu handicap locomotor prin donarea cadrelor speciale sau a unor scaune cu rotile, în funcţie de nevoi etc”, mai spune Marius Simionică.

casa marius si prietenii


FOTO: Asociaţia Marius şi Prietenii / Facebook

CUM POŢI SĂ AJUŢI ŞI TU:

-Prin donaţii direct in conturile asociaţiei

-Prin redirecţionarea impozitului pe salariu (formularul 230) ANGAJATI

-Prin redirecţionarea impozitului pe profit pentru Firme si Companii.

-Haine, alimente sau materiale de construcţii 
 

Sediul social unde pot fi trimise colete: Strada C.I. Parhon nr. 59bis, sat Alunişu, comuna Cornăţelu, jud Dâmboviţa, România.

casa marius si prietenii

FOTO: Asociaţia Marius şi Prietenii / Facebook

-Cod Unic de Inregistrare : 41078317

Titular cont: Asociatia Marius si Prietenii 

-Cont Lei: RO42RNCB0133163415260001

-Cont EURO:RO15RNCB0133163415260002

-Cod Swift: RNCBROBU 

-Cod Bic: RNCB 

Banca Comercială Română, sucursala oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa. 

Telefon: +40787554842 (Marius Simionica)

E-mail: bmbbuildingservices@gmail.com  

✔ Donatii prin PayPal:

PayPal: https://www.paypal.me/donatiinuk 

✔ Sau cont bancar de UK la cerere (mesaj sau comentariu).

- Sau pe site-ul asociatiei: https://www.mariussiprietenii.com/

Vă mai recomandăm şi:

Bătrânul invalid căruia românii i-au construit o casă. „L-am găsit într-o căsuţă aproape prăbuşită şi plină de şobolani“

Cum a ajuns un fost soldat din Legiunea Străină Franceză să ridice case pentru familii nevoiaşe din România. „Eu şi prietenii mei vom continua“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite