Firmele care au nevoie de forţă de muncă pot apela la deţinuţii de la Penitenciarul Găeşti

Firmele care au nevoie de forţă de muncă pot apela la deţinuţii de la Penitenciarul Găeşti

Penitenciarul Găeşti, din Dâmboviţa, pune la dispoziţia beneficiarilor, pe bază de contract, forţă de muncă specială necalificată, din rândul persoanelor private de libertate, în exteriorul locului de deţinere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Penitenciarul anunţă că deţinuţii pot lucra în diverse domenii de activitate precum construcţii, agricultură, silvicultură etc.
 
„Printre beneficiile agenţilor economici care desfăşoară activităţi lucrative cu persoane private de libertate se numără eliminarea plăţii contribuţiilor suplimentare, care se plătesc în mod curent pentru un angajat (CAS, şomaj, sănătate, carte de muncă, fond de risc, ect.), la tariful orar negociat adaugându-se doar valoarea TVA, care este deductibilă”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului.     
 
Folosirea la muncă a deţinuţilor nu implică încheierea unor contracte cu aceştia, ci doar încheierea unui contract de prestări servicii între beneficiar şi penitenciar. 
 
„Se pot încheia contracte pentru efective de minim 8 -10 persoane, tarifele negociate pornind de la salariul tarifar pe oră, minim pe economie/ pe persoană, fără TVA.  Beneficiarul forţei de muncă trebuie să pună la dispoziţie mijloc de transport pentru deplasarea la punctul de lucru a persoanelor private de libertate şi a escortei aferente, după caz.  Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe domnul Comisar de poliţie penitenciară Stelică Prioteasa, telefon 0245710254, int 102, e-mail Stelica.prioteasa@anp.gov.ro”, mai arată Penitenciarul Găeşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările