VIDEO Momentul în care un paramedic alunecă şi cade cu tot cu targa pe care se afla pacienta suspectă de coronavirus

VIDEO Momentul în care un paramedic alunecă şi cade cu tot cu targa pe care se afla pacienta suspectă de coronavirus

Pacienta de la Suceava suspectată de infecţie cu coronavirus a avut parte de un episod mai puţin plăcut atunci când a fost transferată de la Spitalul Judeţean Suceava la Clinica de Boli Infecţioase din Iaşi. Unul dintre paramedicii care transportau targa a alunecat atunci când a urcat pe rampa ambulanţei şi a căzut cu piciorul peste pacientă. Imediat colegii său au sărit să-l ajute să se ridice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Incidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 16.30, când pacienta de 33 de ani, suspectată de infecţie cu noul virus, a fost transferată de la Spitalul din Suceava la Clinica de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi. 
 
Pacienta a fost izolată într-un tub special şi pusă pe o targă, care a fost cărată spre ambulanţa de către două persoane echipate cu costume de protecţie. 
 
Una dintre aceste persoane a alunecat în momentul în care a dat să urce rampa ambulanţei şi a căzut cu piciorul peste pacientă.
 

Paramedicul a fost ajutat să se ridice de către colegii săi. Personalul medical a continuat apoi să facă transferul pacientei.

„A fost o întâmplare nefericită, moi regretăm, pacienta nu a fost afectată şi nici colegul meu, care când a simţit că-i pleacă piciorul, a făcut totul ca să sprijine casoleta pentru a proteja pacienta. De altfel, în imagini se şi vede că targa n-a atins pământul şi s-a sprijinit pe colegul meu”, ne-a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: