Sindicaliştii contestă testarea în masă a profesorilor la Suceava: „Demersul nu rezolvă problema siguranţei în şcoli“

Sindicaliştii contestă testarea în masă a
profesorilor la Suceava: „Demersul nu rezolvă problema siguranţei în şcoli“

FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Cel mai mare sindicat al profesorilor din Suceava a avut o reacţie dură după ce primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că toţi profesorii care îşi desfăşoară activitatea în şcolile din municipiu trebuie să facă testul COVID-19, cu 72 de ore înaintea începerii anului şcolar. Testele se fac pe cheltuiala primăriei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava a arătat, într-un comunicat de presă, că iniţiativa Primăriei Suceava nu rezolvă problema siguranţei în şcoli pentru că nu se testează şi copiii. “Cum poţi face prevenţia dacă nu testăm şi elevii? Există angajaţi care nu vor dori să-şi facă testul; ce se va întâmpla cu ei? Nu vor fi primiţi la şcoală, nu vor fi plătiţi? Are municipiul Suceava capacitatea de a testa un număr atât de mare de persoane într-un interval atât de scurt?

La intrarea în şcoală cine interpretează testul? Ce utilitate are testul efectuat cu 3 zile înainte de începerea cursurilor? Pe de altă parte, considerăm o cheltuială inutilă să testezi persoane fără simptome în condiţiile în care anticipăm că va fi nevoie de multe teste după ce şcoala va începe”, a arătat liderul de sindicat Giani Leonte.

El consideră că banii repartizaţi pentru testarea celor 2.000 de profesori ar trebui redirecţionaţi către “achiziţia de aparate pentru măsurarea temperaturii, aparate de purificare a aerului, lămpi pentru dezinfectare care sunt de durată şi pot fi instalate în fiecare sală de curs”.

Pe de altă parte, Giani Leonte a explicat că nu există nicio reglementare legală prin care se poate impune obligativitatea testării întregului personal din învăţământul preuniversitar sucevean şi că punerea în practică a unei astfel de măsuri ar trebui să fie rezultatul unui dialog cu sindicatele din învăţământ, directorii unităţilor şcolare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Direcţia de Sănătate Publică. 

Liderul de sindicat a făcut aceste precizări pentru că primarul Sucevei, Ion Lungu, este de părere că dascălii care refuză testarea n-ar trebui primiţi în şcoală.

“Reamintim că, întreg personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia de fi prezent în şcoli cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor, adică începând de marţi, 1 septembrie 2020, iar o eventuală testare ar fi trebuit gândită din timp. De aceea, credem că afirmaţiile primarului Sucevei au un iz electoral”, a conchis Giani Leonte.

În cursul zilei de miercuri, 26 august, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că-i va propune Consiliului Local Suceava, în şedinţa de pe 27 august, să aloce fonduri pentru ca cei 2.000 de angajaţi ai şcolilor din oraş să-şi facă testul COVID-19, cu 72 de ore înainte de debutul anului şcolar. 

Capacitatea de testare a judeţului Suceava este de 500 de teste/zi, În laboratoarele de stat şi cele private. Problema este că laboratorul Spitalului Suceava este folosit doar pentru testarea pacienţilor şi salariaţilor. Nu se fac teste contra cost, iar în laboratoarele unităţilor spitaliceşti de la Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei au prioritate la testare bolnavii cu simptome şi personalul medical.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Tehnicile de otrăvire ale Rusiei. Cine a vrut să-l scoată din joc pe Navalnîi?

VIDEO Scene violente la o piscină din Bucureşti: două femei şi-au împărţit pumni şi picioare până au căzut late

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările