Nou-născut rămas orfan, după ce mama lui a murit de COVID. Tânăra era nevaccinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ATI Suceava FOTO: Oana Şlemco
ATI Suceava FOTO: Oana Şlemco

Tragedie într-o familie din judeţul Suceava. O femeie de doar 32 de ani, infectată cu noul coronavirus, a murit la aproape trei săptămâni după ce a născut. Bolnava nu era vaccinată şi nu avea alte patologii.

Nenorocirea s-a produs la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, medicul Dan Teodorovici, a arătat că femeia de 32 de ani s-a internat cu sarcină la termen în data de 21 octombrie, având o formă moderată de COVID-19.

După ce a născut, starea ei de sănătate s-a agravat. Ea a fost internată într-o primă fază în secţie de Boli Infecţioase, fiind mutată apoi în Terapie Intensivă pentru că boala a evoluat într-o formă severă. Pacienta având o saturaţie de oxigen de 60%.

Investigaţiile medicale au arătat că plămânii acesteia au fost puternic afectaţi de boală. Din păcate, în cele din urmă, bolnava s-a stins din viaţă. Medicul Teodorovoci a declarat că femeia era nevaccinată şi nu avea alte patologii.

Este a doua tânără infectată cu noul virus care moare la Spitalul Suceava, după ce aduce pe lume un copil, în valul patru al pandemiei. Primul deces s-a înregistrat în luna octombrie. Este vorba despre o pacientă care s-a internat pe 29 septembrie, a născut şi apoi starea ei de sănătate s-a agravat, având nevoie de Terapie Intensivă pentru că plămânii erau puternic afectaţi. Ea s-a stins din viaţă trei săptămâni mai târziu. 

Există şi o veste bună. Medicii suceveni au reuşit să salveze o altă mamă infectată, care a ajuns în Terapie Intensivă după ce a născut. Este vorba despre o tânără care şi-a revenit în mod miraculos după ce a stat intubată timp de 10 zile.

Bebeluşii celor trei femei sunt sănătoşi, nefiind afectaţ de COVID.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Atac rasist în Franţa. Doi români sunt în stare gravă după ce au fost tăiaţi de un psihopat. „Am vrut să-i ucid pe romii ăştia”

Scandal de rasism în Liga I: „Sunt de nouă ani în România şi e prima dată când mi se întâmplă”. Ce i-ar fi strigat Piţian lui Pires


 


 


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite