Arhitect, despre stingerea incendiului de la Prefectura Suceava: „Au intervenit ca pe vremea lui Ştefan cel Mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Arhitectul Viorel Blănaru a criticat aspru intervenţia pompierilor de la Palatul Administrativ. Specialistul în administrarea monumentelor de patrimoniu a spus că pompierii au stins focul care a cuprins acoperişul edificiului istoric, exact ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu apă.

Arhitectul sucevean Viorel Blănaru susţine că sunt tehnologii moderne de stingere a flăcărilor, care nu afectează clădirile de patrimoniu şi s-a arătat îngrijorat de o intervenţie similară la monumente precum Voroneţ.

„Cred că străbunicii mei s-au întors în mormânt. S-a intervenit ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu găletuşa cu apă. Bine, o găletuşă modernă care se cheamă rezervor, cu o ţeavă, care se cheamă tulumbă pentru udat. 

Aceeaşi metodă era folosită în secolul XV, XVI, XVII. S-a mai adăugat poate nişte spumă, care a fost inventată în secolul XIX. Unde este modernismul în stingerea incendiilor, în secolul XXI? 

Ce se întâmpla dacă ardea Voroneţul sau orice biserică pictată? Dădeau cu apă? Ce mai rămânea? Un morman de pietre?”, a întrebat Viorel Blănaru. 

Îngrijorarea arhitectului este justificată în condiţiile în care în Bucovina sunt opt biserici pictate care fac parte din patrimoniul UNESCO. 

Intervenţia cu apă asupra picturilor ar fi putea provoca distrugeri iremediabile. 

Cu un sistem modern de stingere a incendiilor a fost dotat Muzeul de Istorie din Suceava, în 2016, cu un an înainte de modernizarea mansardei de la Palatul Administrativ, care a luat foc sîmbătă. 

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, ne-a declarat că este vorba despre un sistem cu gaz inert.

„Fiecare cameră are calculat, în funcţie de volum, gaz inert înmagazinat într-o butelie, racordată la o centrală proprie. Dacă, Doamne fereşte, senzorul detectează anumite tipuri de mirosuri sau fum, porneşte o alarmă care sună 20 de secunde, după care se blochează uşa, şi se eliberează gazul la o presiune de 40 de atmosfere. Stinge automat orice incendiu”, a spus directorul Ursu.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 6 martie, un incendiu devastator a mistuit mansarda Palatului Administrativ din Suceava. Este vorba despre o clădire de patrimoniu care găzduieşte Prefectura, Consiliul Judeţean şi puncte de lucru ale STS şi SRI. 

Ca să stingă flăcările, pompierii au folosit 1.000 de tone de apă, potrivit spuselor directorului ACET Suceava. Focul nu a afectat etajele inferioare ale clădirii, dar apa s-a infiltrat în pereţi, până la parter, 

Vă mai recomandăm:

Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, a murit după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite