Pestă la o fermă comercială din Scorniceşti. Vor fi ucişi peste 1.600 porci. Restricţii pentru alte două ferme din zonă

Pestă la o fermă comercială din Scorniceşti. Vor fi ucişi peste 1.600 porci. Restricţii pentru alte două ferme din zonă

Vor fi ucişi peste 1.600 porci din focar FOTO: arhiva

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă comercială din oraşul Scorniceşti. Peste 1.600 porci vor fi neutralizaţi, iar alte două ferme din localitate intră în zone cu restricţii.

Pesta porcină africană a fost confirmată la o fermă din Constantineşti, sat din Scorniceşti. DSVSA Olt a comunicat astăzi că s-a aprobat deja planul de măsuri în ferma comercială şi că 1.647 capete, câte sunt la această dată în fermă, vor fi ucise. Nu se precizează, în schimb, când a apărut suspiciunea şi nici când aceasta a fost confirmată în laborator.

„Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt informează că  a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o exploataţie comercială din localitatea Constantineşti, oraş Scorniceşti, judeţul Olt, în baza buletinului de analiză emis de IDSA Bucureşti .

În data de 12.08.2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială de porci din localitatea Constantineşti, oraş Scorniceşti, judeţul Olt, unde se va aplica măsura uciderii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 1647 capete suine, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare .

Carcasele porcilor morţi sau ucişi şi a tuturor materialelor din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile“, a transmis DSVSA Olt, prin intermediu unui comunicat.

O fermă în zona de protecţia, o alta în zona de supraveghere

Confirmarea focarului de pestă a determinat şi impunerea restricţiilor de mişcare în zonă, astfel că pe o rază de 3 km, în zona de protecţie, şi 10 km, în zona de supraveghere, sunt interzise comercializarea sau înstrăinarea sub orice formă a porcilor vii sau a cărnii şi produselor din carne provenind din exploataţiile din aceste zone.

„Zona de protecţie cuprinde următoarele localităţi: CONSTANTINESTI, RUSCIORI,  SCORNICEŞTI .
Include o exploataţie comercială de porci din localiatatea Constantinesti, F.V. 6 OPORELU,  FV 8 SCORNICEŞTI  . 

Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localităţile:
SCORNICESTI - PISCANI, JITARU, NEGRENI, MOGOSESTI, MARGINENI-SLOBOZIA, TEIUS, SUICA, MIHAIESTI-POPESTI, CHITEASCA, OPORELU, BERIA DE JOS, BERIA DE SUS, RADESTI, TESLUI, CUNGREA-MIESTI, POBORU, CORNATELU, CRETI, SURPENI, TĂTULEŞTI şi BĂRBĂLĂI, SPINENI- VINEŢI .
Include o exploataţia comercială de porci din localitatea Negreni, Scorniceşti şi F.V. 7 PRISEACA, FV 4 SEACA, FV 11 POTCOAVA, FV 5 VERGULEASA, FV 9 TATULESTI, FV 3 SPINENI“, au mai menţionat reprezentanţii DSVSA Olt.

Autorităţile fac apel la cetăţeni şi la agenţii econimici să respecte toate aceste restricţii. „Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie “, se mai menţionează în comunicat.

 DSVSA nu a mai transmis, în schimb, niciun fel de date despre suspiciunea de pestă porcină africană apărută cu mai mult de două săptămâni în urmă la o altă fermă comercială, din Ipoteşti, judeţul Olt. Suspiciunea a apărut ca urmare a două rezultate pozitive transmise de laboratorul DSVSA Dolj, care ar fi trebuit confirmate sau infirmate de laboratorul din Bucureşti.

Vă recomandăm şi:

Focar de pestă porcină africană declarat la 17 zile de la primele semne de boală. „Îi dau în judecată“

O nouă suspiciune de pestă porcină africană la o fermă comercială din Ipoteşti. În 2019 pesta a lovit tot aici

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările