Cumnatul Andreei Antonescu, afaceristul Iulius Spak, a fost reţinut. Alţi doi directori ai firmei sunt în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Iulius Spak, fiul lui Constantin Spak - cel care a înfiinţat afacerea cu mezeluri din judeţul Olt, devenită un brand, a fost reţinut pentru 24 de ore, la finalul audierilor.

Afaceristul în vârstă de 38 ani a fost condus la audieri, miercuri, 7 februarie 2018, în urma percheziţiilor desfăşurate de poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice Argeş, alături de alte patru persoane, printre acestea soţia sa, dar şi trei angajaţi ai firmei. La finalul audierilor, Iulius Spak, cel care a rămas în Olt să continue afacerea începută de tatăl său (Constantin Spak s-a sinucis în aprilie 2011), fratele lui Iulius, Traian, stabilindu-se, alături de artista Andreea Antonescu, în America, a fost reţinut pentru 24 de ore, alături de directorul general al firmei şi de directorul zonal. Anchetatorii încearcă să probeze activitatea infracţională în urma căreia, în numai câteva luni, în 2017, s-ar fi produs un prejudiciu de peste 450.000 lei, din comerţul cu mezeluri neînregistrat în documentele contabile.

Achetatorii au ridicat, în urma percheziţiilor, documente contabile, unităţi PC, imprimante şi tablete. Trei din cele şase adrese la care au descins poliţiştii sunt în Olt, la Valea Mare şi Slatina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite