Coronavirus. Încă un deces al unui pacient tânăr şi fără alte boli care să-i fi pus viaţa în pericol

Coronavirus. Încă un deces al unui pacient tânăr şi fără alte boli care să-i fi pus viaţa în pericol

Un bărbat de 44 ani a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cu două zile în urmă. Bărbatul era în evidenţe cu o boală care nu-i punea viaţa în pericol.

Decesul cu numărul 46 în judeţul Olt este cazul unui pacient de 44 ani, ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în 30 august, prin transfer la spitalul din Balş. Testul pozitiv pentru coronavirus a venit a doua zi. Bărbatul a fost tratat, timp de 7 zile, până la deces, în Terapie Intensivă, având nevoie de oxigen. 

„Decesul nr. 46
Sex masculin, 44 ani, Mediul urban
Data internarii : 30.08.2020 SJU Slatina ATI TU
Data recoltarii probei pt Covid: 30.08.2020 
Data confirmarii: 31.08.2020 
Data deces : 07.09.2020
Comorbiditati : 
Bronhopneumonie şi psoriazis
Cauza deces: stop cardiorespirator, infecţie Covid-19“, sunt datele seci transmise de Direcţia de Sănătate Publică Olt.
 
Un alt bărbat, în vârstă tot de 44 ani, fără comorbidităţi, a decedat în cursul lunii trecute la spitalul din Slatina, fiind descris de către cei care l-au tratat drept un caz cu o evoluţie fulminantă. Tot în august, un bărbat de aceeaşi vârstă, din Slatina, a decedat chiar în ziua în care a fost externat ca vindecat de COVID-19, având două teste negative.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările