Cât de periculoase sunt afumăturile şi ce anume te face să mănânci în exces. Medic: „Inhibă senzaţia de vomă şi de plenitudine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânjim după produsele afumate, însă riscul pentru sănătate este major, avertizează medicii FOTO: arhiva Adevărul
Tânjim după produsele afumate, însă riscul pentru sănătate este major, avertizează medicii FOTO: arhiva Adevărul

Regulile stricte ale postului şi-au pierdut importanţa şi până şi târgurile de Crăciun sunt mai mult despre ce mănânci decât despre bucuria de a trăi o perioadă cu totul specială din an. Specialiştii avertizează că faptul că nu-i dăm organismului răgaz ne poate conduce spre situaţii limită.

Aproape că nu există târg de Crăciun în care standurile cu mâncare, şi nu vorbim de tradiţionala turtă dulce sau dulciurile de tot felul, să nu le depăşească evident ca număr pe cele cu decoraţiuni, jucării etc.

Sărbătorile au devenit, în bună măsură, o goană după mâncare, însă nici perioada dinaintea acestora nu mai dă organismului răgazul să se refacă. Ne-am propus să vorbim cu un medic de familie despre efectul mult-apreciatelor, îndeosebi de Crăciun, produse afumate tradiţionale şi cui ar trebui să fie acestea interzise sau recomandate cu moderaţie.

„În mod normal, n-ar trebui să mănânce nimeni afumături, dacă e s-o luăm după carte“, este categoric medicul de familie Mihai Ungureanu, care explică şi de ce fac rău sănătăţii noastre astfel de produse. „Pentru că nu e sănătoasă afumătura, şi mai ales la noi, în zona Olteniei, nu se prepară afumătura cum trebuie, faţă de cele făcute în Ardeal, unde se lasă la fum rece.
Se lasă la uscat 6-7 săptămâni şi abia după aceea se pune la afumat, la fum rece. La noi se fac în stil comercial, să se facă mai repede. Se pune mai multă sare, n-apucă să se golească de acea sare, afumătura intră prea mult în carne şi strică colonul“, spune medicul.

Românul deja nu mai cumpără astfel de produse, de la producătorii tradiţionali sau din magazine, doar pentru perioada Crăciunului, ci îşi rezervă asemenea plăceri aproape zilnic.

Reîntoarcerea la tradiţie, la perioada de post, ar fi benefică inclusiv pentru sănătatea fizică, apreciază medicul, pentru că organismul are nevoie de pauze în care să nu-l asaltăm cu produse greu de metabolizat.

„Perioada aceasta este destinată postului, este o perioadă de pregătire, până de Crăciun este o perioadă în care să nu ne atingem de nimic din ceea ce înseamnă carne, lactate, decât dezlegările la peşte, dar şi aici trebuie avut grijă, pentru că nici peştele nu prea e strălucit la fiere. De Crăciun, a doua zi de Crăciun şi de Revelion şi a doua zi, şi-atât doar (n.r. – să mâncăm şi produse „grele“), în rest să ne respectăm regimul nostru de viaţă, obişnuit, cu perioadele de pauză. Eu le recomand la toţi pacienţii – domnule, lunea, miercurea, vinerea, încearcă să mănânci fără carne, fără prea multe produse procesate. Mezeluri, plus lactatele care nu prea mai sunt lactate. Dar, ştiţi că se spune că omul îşi schimbă mai uşor religia decât regimul alimentar“, mai spune medicul.

Pericolul paharului de vin „pentru digestie“

Consumăm pe de o parte produse „grele“, iar pe de alta în cantităţi mult mai mari decât i-ar fi necesare organismului, care nu are nevoie de foarte multă carne, avertizează specialistul, putând să-şi sintetizeze cele necesare din alte alimente, mai puţin toxice. Ce facem, în schimb? Ne străduim să facilităm digestia şi să putem mânca şi mai mult, iar aici vorbim de toate categoriile de vârstă, chiar dacă produsele care ne ajută să suportăm această adevărată „intoxicare“ sunt diferite.

„La noi se pune şi paharul de vin, se pune şi paharul de ţuică fiartă lângă, stimulează digestia foarte mult, pentru că asocierea asta a alcoolului şi a ţigărilor cu alimentaţia nu face altceva decât să stimuleze să digere mai repede, organismul să primească mai uşor. Iar la tineri, e vorba de sucurile care au în ele acidul fosforic, cel care inhibă senzaţia de vomă şi de plenitudine şi stimulează o digestie din aia de poţi să bagi de toate. Funcţionează perfect, vezi junk-food-ul, cu asta se taie greaţa şi toate cele. După ce ai mâncat un burger sau o shaorma, vine bine o cola sau un alt suc acidulat“, explică medicul cum se întâmplă că putem mânca mult fără semnale imediate.

„Cardiacii pot chiar să nu mai ajungă la spital“

Dacă pentru un om cu o sănătate bună astfel de episoade trec relativ fără urmări imediate, pentru bolnavii cu afecţiuni cronice consumul anumitor alimente considerate nocive poate fi fatal. Când vorbim de produse afumate, care conţin, cum aminteam, şi o cantitate mare de sare, afectaţi extrem pot fi cardiacii.

„La cardiaci se poate să nu mai ajungă la spital, Doamne-fereşte! Mulţi sunt şi cu diabet şi nu simt când se-ntâmplă. Sunt obişnuiţi cu tensiuni mari şi sunt pacienţii la care baroreceptorii nu sesizează că a crescut tensiunea, ajung să facă or un accident vascular cerebral, or un infarct miocardic şi se-ntâmplă repede“, spune medicul Mihai Ungureanu.

Pot de asemenea să apară, din cauza fumului, tulburările digestive, fie diaree, fie, mai frecvent, constipaţie. „Cele mai frecvente sunt constipaţiile. Sunt personae care respectă un regim de  viaţă şi când ajung să mănânce alimente din astea bogate în calorii şi din a căror metabolizare rezultă foarte puţine reziduuri, şi marea majoritate sunt toxice, inhibă peristaltica intestinală şi se constipă. Să respectăm piramida principiilor nutritive, asta ar trebui să facem, adică cele mai importante sunt făinoasele, după ele sunt fructele şi legumele. Carnea e mult mai sus, în cantitate mica. Nu are nevoie organismul de o cantitate mare de carne. Aici e vorba de educaţie, pe care trebuie s-o primească fiecare în casa lui. (…) Sărbătorile sunt pentru liniştea sufletească, nu pentru prosperitatea burţii. Dar la noi sunt supermarketurile pline, cumpără în exces şi aruncă după“, a conchis medicul.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite