Cât de periculoasă este ciuperca unghiei. La ce trebuie să renunţăm pentru a ne vindeca

Cât de periculoasă este ciuperca unghiei. La ce trebuie să renunţăm pentru a ne vindeca

Femeile se adresează medicului în special vara, din raţiuni estetice FOTO: arhiva Adevărul

Deşi circulă pe Internet fel de fel de informaţii, invariabil legate şi de un tratament-minune, am încercat să aflăm de la medicii specialişti cât este, de fapt, de periculoasă ciuperca unghiei, cum o căpătăm şi cum o putem trata.

Ciuperca unghiei (onicomicoza) este o infecţie la nivelul unghiei, iar diagnosticul de certitudine se pune în urma examenului micologic. În urma fungigramei se determină şi medicamentul la care care ciuperca este sensibilă.

Întunericul, umezeala şi căldura sunt factorii determinanţi ai acestei afecţiuni, ne spune medicul dermatolog Cristina Tutunaru. Apare în special la persoanele care petrec foarte mult timp încălţate, sau la cei care transpiră excesiv (hiperhidroză). Încălţămintea din materiale sintetice este factor agravant al hiperhidrozei.
Saloanele de cosmetică pot fi, de asemenea, un loc de unde să căpătăm ciuperca, dacă instrumentarul nu este corect sterilizat, dar şi obiectele folosite în comun, încălţămintea second-hand - dacă nu a fost corect dezinfectată etc. 

Cât este de periculoasă

În încercarea de a vinde produse netestate, de obicei destul de scumpe, în mediul on-line circulă fel de fel de informaţii, unele mai alarmante decât altele. Ciuperca ar putea duce la infarct, sau ciuperca poate determina cancer sunt doar două dintre ipotezele astfel livrate. Medicii combat însă astfel de scenarii.
„Când vorbim despre astfel de complicaţii, nu vorbim de infecţia localizată. Vorbim de posibilitatea ca atunci când ne tăiem unghiile să intrăm în contact cu sângele, să avem o imunitate destul de precară şi, pe acest fond, infecţia micotică să se generalizeze, să devină internalizată. Dacă este doar la nivelul unghiei, se manifestă local“, spune medicul.

„Nu are legătură cu cancerul. Cancerul la nivelul unghiei este foarte greu detectabil şi cel mai frecvent este asociat cu traumatisme mici şi repetate. Onicomicoza nu duce la apariţia cancerului. Legătura este că dacă avem un pacient care are o anumită neoplozie, onicomicoza este mult mai severă, şi mai extinsă, şi mai rebelă, şi mai rezistentă la tratament. În cazul diabeticilor, se consideră că nu are o incidenţă mai mare comparativ cu populaţia generală, doar că formele sunt mai extinse“, mai precizează medicul.
Iniţial ciuperca  apare la o singură unghie şi se poate transmite şi la celelalte dacă unghia afectată nu este ultima pe care o tăiem. La picior are o incidenţă mai mare decât la mână.

În cât timp se vindecă

Ciuperca unghiilor de la nivelul piciorului necesită tratament şase luni şi substanţa are eficacitate până la 9 luni. Unghia de la picior creşte în interval de 9-12 luni. Ciuperca de la nivelul unghiilor de la mâini necesită trei luni de tratament şi creşte în 6 luni, mai aflăm de la medicul dermatolog.

Ce riscuri există

Vorbind de complicaţiile mai puţin grave decât generalizarea infecţiei, dacă aceasta ajunge în sânge, există posibilitatea ca ciuperca să se extindă la toate unghiile şi la nivelul tegumentelor. Începe să se înroşească pielea de lângă unghie şi apare şi disconfortul la nivelul pielii. De reţinut că ciuperca unghiei poate să apară şi la copii, dar poate să apară şi în urma unui traumatism, tratamentul fiind însă similar.

„Pacienţii vin adesea în stadiile tardive, când nu mai pot să taie unghia, cu absolut nimic. Tratabilă este şi în acest stadiu, când, de obicei, se preferă avulsia, pentru că nu sunt substanţe care penetrează unghia, şi se prescrie tratament sistemic“, spune medicul. Dacă vorbim însă de o singură unghie afectată, se poate folosi tratamentul singular cu un lac special, însă pacienţii trebuie să respecte o regulă strictă: pe suprafaţa afectată nu se aplică ojă în tot acest interval.

Tratamentul se aplică o singură dată pe zi, seara, timp de un an, perioadă în care, cum spuneam, nu se foloseşte oja.

Un alt aspect constatat de medic în practică este acela că persoanele afectate, deşi se confruntă de vreme bună cu această problemă, se adresează medicului în special vara, şi de obieci după ce au mai încercat produse recomandate în farmacie, dar n-au dat rezultatul scontat. „Femeile vin în general din raţiuni estetice, pentru că nu doare,  şi vin mai mult în sezonul estival, când nu prea poţi să începi tratamentul, pentru că este exact perioada când, pentru a ascunde problema, folosesc oja“, mai spune medicul Cristina Tutunaru.

CITIŢI ŞI: Cum ne dăm seama că o aluniţă poate fi cancerigenă. Top 5 afecţiuni care se agravează la expunerea solară
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: