Un bărbat din Copșa Mică a ajuns în comă la spital, după ce s-a intoxicat cu ciuperci

Un bărbat din Copșa Mică a ajuns în comă la spital, după ce s-a intoxicat cu ciuperci

Foto:Arhivă

Un bărbat de 45 de ani se zbate între viață și moarte la Reanimarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după ce s-a intoxicat cu ciuperci culese din pădure.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbatul din Copșa Mică a ajuns la spitalul din Sibiu în noaptea de miercuri spre joi, fiind primul caz de acest fel înregistrat în acest an la spitalul din Sibiu.

Bărbatul este în stare gravă, fiind internat la Reanimare, iar specialiștii atrag atenția asupra pericolului extrem de mare pe care îl constituie consumul de ciuperci care nu sunt procurate din locuri autorizate.

“Acest caz constituie un avertisment  de luat în seamă de către populaţie şi în special de amatorii de ciuperci de pădure. Este recomandabil ca oamenii  să nu consume niciun fel de ciuperci în afara celor cultivate şi comercializate autorizat, aceasta fiind cea mai bună măsură de prevenţie a intoxicaţiilor”, spune DEcebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările