VIDEO Florin Cioabă a fost înmormântat în sicriul alb învelit în steagul centrului creştin al romilor pe care l-a condus

VIDEO Florin Cioabă a fost înmormântat în sicriul alb învelit în steagul centrului creştin al romilor pe care l-a condus

Circa 1.000 de romi l-au condus pe autoproclamatul rege al romilor pe ultimul drum FOTO Ramona Găină

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Plecarea de la palatul romului s-a făcut în jurul orei 15.00, deşi era programată pentru ora 13.00. Autointitulatul rege al romilor a fost coborât în criptă într-un sicriu alb învelit în steagul centrului creştin pe care l-a condus în timpul vieţii.

UPDATE 18.00  "Tatăl meu a fost un om politic, a fost un lider religios, şi din această cauză am avut tot felul de dezbateri şi tot felul de probleme cu care ne-am confruntat în a împărţi sarcinile între mine şi fratele meu, şi atunci consiliul de coroană împreună cu mama mea, împreună cu familia şi cu apropiaţii am convenit să continuăm proiectele tatălui meu", a declarat fiul cel mare al regelui romilor, Dorin Cioabă.

Acesta a spus că delegaţiile care au venit din străinătate, dar şi cei din ţară au hotărât ca el să se ocupe de partea internaţională a relaţiei casei regale, întreaga comunitate a romilor din lume, iar fratele lui de atribuţiile de conducere din ţară.

"Florin Cioabă poate să meargă pe ultimul său drum liniştit că a predat ştafeta, a predat-o unei echipe tinere, formată din mine şi fratele meu, chiar dacă avem puţină experienţă, eu sunt mai în vârstă, el este mai tânăr, împreună ne vom completa, să încercăm să ne apropiem de valoarea tatălui nostru. Întreaga avere este moştenită, conform tradiţiei noastre, a romilor, de fratele meu. Mie tata mi-a dat ce mi-a dat în timpul vieţii, îi mulţumesc că m-a învăţat să respect, să fiu un om care să ajut comunitatea”, a mai spus Dorin.

”Am fost şi la tatăl lui Florin Cioabă la înmormântare, atunci mai mult de 600-700 de oameni nu au fost. E curiozitatea mare, că e agitaţie şi vin şi din toată ţara. E o chestie şi de a ne da puţin în stambă”, a spus Vasile Dondoi, unul din sibienii veniţi la înmormântare.    

UPDATE 17.10 După o slujbă emoţionantă la Cimitirul Municipal din Sibiu, Florin Cioabă a fost coborât în cripta în care îşi va dormi somnul cel de veci. Ultimul popas al autointitulatului rege al romilor a fost însoţit de sunetul fanfarei, dar şi de urletele sfâşâietoare ale apropiaţilor. Sicriul alb a fost coborât în criptă învelit în steagul centrului creştin al romilor pe care Florin Cioabă l-a condus în timpul vieţii.

 

UPDATE 16.35 Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Municipal din Sibiu, unde a fost aşteptat de câteva sute de persoane. Monumentul funerar al lui Florin Cioabă, făcut din granit negru şi maro, a fost finalizat la timp, iar regele romilor va fi înmormântat după ce şi la cimitir va fi ţinută o slujbă. Pe parcursul drumului până la cimitir, cortegiul funerar s-a oprit la fiecare intersecţie mare, pastorii au citit din cărţi religioase şi s-a aruncat cu monezi de 50 de bani conform tradiţiei. 

 

UPDATE 15.00 Cortegiul funerar a plecat de aproximativ cinci minute spre cimitirul municipal din Sibiu. La înmormântare participă cira 1.000 de oameni, romi veniţi din toate ţara, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor de romi din alte ţări. Sicirul este purtat pe platforma unui TIR, platformă acoperită cu mătase albă. Pe platformă, lângă sicriu, se află Maria, soţia lui Florin Cioabă, nepotul acestuia, Bogdan, şi alte femei din familie acestuia. Cei doi fii, Dorin şi Daniel, merg pe jos chiar în urma platformei mortuare. Funerariile marchează deja întârzieri de câteva ore, având în vedere că plecarea era anunţată la ora 13.00.

UPDATE 13.40 Practic vor exista doi regi şi două coroane. Astfel, Daniel va fi rege în România, iar Dorin la nivel Internaţional. Daniel va moşteni averea, coroana şi sceptrul, iar pentru Dorin a fost făcută o nouă coroană, tot din aur. Cei doi au primit binecuvântarea mamei lor, iar în aceste momente sicriul a fost pus în maşina mortuară.

UPDATE 12.15 Beniamin Lup, consilier al fostului rege Florin Cioabă, a declarat că fiul cel mic, Daniel, va fi conducător peste organizaţia internaţională a romilor, iar fiul cel mare, Dorin, rege al romilor. Practic vor exista două coroane şi doi regi.

UPDATE 12.05 Vadim Tudor a declarat, acoperit de sunetul asurzitor al fanfarei aflate la înmormântare, că a fost foarte apropriat de autoproclamatul rege al romilor, Florin Cioabă. ”Am venit la un frate. El îmi spunea mie frate Vadim şi eu îi spuneam lui frate Florin. La Congresul Internaţional al Romilor, ţinut în aprilie la Sibiu, eu şi Elena Băsescu am fost singurii europarlamentari prezenţi, deşi Florin Cioabă i-a chemat pe toţi”, a declarat fondatorul PRM. Acesta a mai adăugat că este de părere că fiul cel mare al lui Florin Cioabă, Dorin, va fi un rege foarte bun.

UPDATE 11.50 Fondatorul Partidului România Mare, Vadim Tudor, a ajuns la palatul romului Florin Cioabă din Sibiu pentru a-şi prezenta omagiile.

 

Înmormântarea regelui autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, se face astăzi, iar cortegiul funerar este programat să plece la ora 13.00 din faţa palatului lui Cioabă.

 

La această oră sunt câteva zeci de persoane adunate în faţa casei, deşi fiul cel mare al regelui a anunţat că sunt aşteptaţi 5.000 de persoane.

Potrivit declaraţiilor fiului cel mare şi celui care va urma la tron, Dorin Cioabă, cortegiul funerar se va opri la fiecare intersecţie de pe traseu pentru o scurtă slujbă. Ultimul drum al lui Florin Cioabă va trece inclusiv prin centrul oraşului Sibiu, Poliţia Rutieră anunţând deja mai multe restricţii pe perioada înmormântării.

Traseul pe care îl va parcurge cortegiul funerar este de circa patru kilometri, iar Dorin Cioabă a declarat că va face întregul drum pe jos.

 

Dorin Cioabă s-a arătat recunoscător tuturor celor care au venit să-şi prezinte ultimele omagii. „Vreau să multumim tuturor celor care au vărsat o lacrimă în memoria tatălui meu, dar celor care au stat pe genunchi şi s-au rugat ca tatăl meu să fie salvat. Nu s-a putut face nimic pentru că Dumnezeu atât demult l-a iubit încât l-a chemat la el. noi avem siguranţa că tatăl meu este un om mântuit, care îl va vedea pe Domnul Iisus şi îl va sluji pe Dumnezeu aşa cum şi-a dorit cel mai mult”, a adăugat Dorin Cioabă.

 

Pe aceeaşi temă:

Deşi se vehiculase suma de 350.000 de dolari pentru serviciile medicale de care a beneficiat Florin Cioabă la spitalul din Antalya, fiul cel mic al acestuia ne-a declarat aseară că factura este de 22.000 de euro şi că va fi achitată integral de familie.

Controversă pe costul operaţiei lui Cioabă: spitalul Universitar Akdeniz din Antalya ar fi cerut 22.000 de euro

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya ar fi cerut de fapt 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, luni, apropiaţi ai familiei. Iniţial, a fost vehiculată suma de 350.000 de dolari, adică peste 260.000 de euro.
 

Sicriu de 11.000 de euro, comandat din America, pentru regele Florin Cioabă

Trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor este aşteptat să ajungă acasă, la Sibiu. Sicriul este unul special, comandat tocmai în America, susţin apropiaţii.

Bogdan Oprea: „E o minciună că Băsescu ar fi cerut Guvernului un avion gratis pentru Cioabă“

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, susţine că este „o minciună“ afirmaţia potrivit căreia şeful statului ar fi cerut Guvernului un avion gratis în cazul autoproclamatului rege al romilor, Florin Cioabă.
 

Dorin Cioabă, fiul regelui romilor: „Noi am cerut ajutor consular de la statul român, nu ajutor financiar”

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, neagă că ar fi cerut ajutor financiar de la statul român.

A început circul: „Ciobizarea” României

„Ani de zile s-a vorbit de «manelizare», de «otevizare», de «becalizare» în România. Acum, urmează o nouă acţiune, «ciobizarea»”, scrie profesorul de istorie Florin Olteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ce s-a întâmplat cu inima „Regelui“

Florin Cioabă, autointitulat „Regele romilor“, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Fostul ministru al Sănătăţii, profesorul Mircea Cinteză, a declarat pentru adevărul.ro că dispozitivul de asistare circulatorie, care i-a fost montat lui Cioabă, are rolul de a prelua o parte din funcţiile inimii pentru a o ajuta.

Regele Cioabă va fi înmormântat după tradiţiile ţigăneşti: el nu trebuie atins, iar prin faţa lui nu au voie să treacă femei

Romii vor ţine 30 de zile de doliu după moartea regelui Cioabă, timp în care nu au voie să facă nunţi, nici botezuri. Pregătirile de înmormântare vor dura trei zile, după care regele va fi înhumat în cimitirul din Sibiu, în cavoul familiei. „În cele 30 de zile de doliu nu se vor face nunţi, nu se vor face botezuri pe tot cuprinsul ţării. Suntem romii nomazi şi căldărari, sunt 27 de caste de romi”, explică Iulian Rădulescu, împăratul romilor.

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

VIDEO Regele Cioabă, un gurmand recunoscut. Ospeţele de familie sunt celebre

Regele romilor, Florin Cioabă, a fost un gurmand recunoscut, iar ospeţele de familie de la casa Cioabă sunt celebre. Gurmand recunoscut, regele Florin Cioabaă a fost întotdeauna adeptul meselor mari, îmbelşugate, cu toţi membrii familiei, copii şi zeci de nepoţi şi strănepoţi.

Cum a primit mass media europeană vestea morţii lui Florin Cioabă

Interesul pentru cultura exotică a romilor a fost regăsit şi în articolele publicate de presa franceză, după ce un comunicat de presă al agenţiei AFP a anunţat decesul „regelui" autoproclamat al romilor, Florin Cioabă.

FOTO Florin Cioabă, un rege apropiat al familiei prezidenţiale

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost un apropiat al familiei Băsescu, el participând inclusiv la nunta mezinei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de soţia şi de fiul său.

Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer

Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya. Anul trecut, de 8 martie, soţia regelui romilor, Maria, a avut parte de o surpriză de proporţii. Dragostea lui Cioabă pentru ea a fost atât de mare, încât i-a cumpărat o stea botezată cu numele ei. Alături de steaua de pe cer, femeia care i-a stat alături încă de când Cioabă avea 14 ani a primit şi un splendid colier din aur.

FOTO Florin Cioabă a murit. Dorin Cioabă cere sprijin financiar de 350.000 de dolari pentru aducerea în ţară a tatălui său

Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Acesta ar urma să fie adus în ţară luni, cu un avion privat.

 

Dorin Cioabă a ținut un discurs la căpătâiul tatălui său, înainte de a fi încoronat. FOTO Ramona Găină

Imagini din aceeasi galerie
  • Dorin Cioabă a ținut un discurs la căpătâiul tatălui său, înainte de a fi încoronat. FOTO Ramona Găină
  • Daniel Cioabă (cu tricou negru), la intrare în casa familiei Cioabă. FOTO Ramona Găină
  • La înmormântarea lui Florin Cioabă a cântat fanfara. FOTO Ramona Găina
  • Dorin Cioabă a ținut un discurs la căpătâiul tatălui său, înainte de a fi încoronat. FOTO Ramona Găină
  • Dorin Cioabă a fost încoronat regele internațional al romilor. FOTO Ramona Găină
  • Dorin Cioabă a ținut un discurs la căpătâiul tatălui său, înainte de a fi încoronat. FOTO Ramona Găină
  • Dorin Cioabă a fost încoronat regele internațional al romilor. FOTO Ramona Găină
  • Dorin Cioabă a fost încoronat regele internațional al romilor. FOTO Ramona Găină
  • Daniel Cioabă (stânga) a fost încoronat rege al romilor din România, iar fratele său Dorin (dreapta), rege internațional al romilor. FOTO Ramona Găină
  • Daniel Cioabă a fost încoronat rege al romilor din România. FOTO Ramona
 Găină
  • Daniel Cioabă a fost încoronat rege al romilor din România. FOTO Ramona
 Găină
  • Daniel Cioabă a fost încoronat rege al romilor din România. FOTO Ramona
 Găină
  • La înmormântarea lui Florin Cioabă au participat mii de oameni. FOTO Ramona Găină
  • Daniel Cioabă a fost încoronat rege al romilor din România. FOTO Ramona
 Găină
  • Daniel Cioabă a fost încoronat rege al romilor din România. FOTO Ramona
 Găină
  • Daniel Cioabă (stânga) a fost încoronat rege al romilor din România, iar
 fratele său Dorin (dreapta), rege internațional al romilor. FOTO Ramona
 Găină
  • Daniel Cioabă (stânga) a fost încoronat rege al romilor din România, iar
 fratele său Dorin (dreapta), rege internațional al romilor. FOTO Ramona
 Găină
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: