Sicriu de 11.000 de euro, comandat din America, pentru regele Florin Cioabă. La priveghi, oamenii vor sta în curte, în jurul unui foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor este aşteptat să ajungă acasă, la Sibiu. Sicriul este unul special, comandat tocmai în America, susţin apropiaţii.

Pregătirile la casa regelui se fac cu porţile închise. „Sunt pregătiri normale, ca şi din tradiţiile noastre. La priveghi se va face un foc mare, se va sta colo, se va povesti ce a făcut, şi bune, şi rele. Focul se face chiar la el acasă în curte, majoritatea stau la foc şi câţiva stau pe lângă mort, să-l păzească, că aşa e tradiţia la noi, se păzeşte mortul 3 zile şi de bărbaţi şi de femei şi de copii, şi români şi ţigani, şi prieteni şi fraţi şi surori”, povesteşte Tănase Mihuţescu, în vârstă de 56 de ani, văr primar cu Florin Cioabă.


Sicriu de 11.000 de euro, adus din America

Regele romilor îşi va dormi somul de veci într-un sicriu adus tocmai din America. „Este un sicriu adus din America, pentru că noi avem oameni şi în America, sora lui este nora mea care e în California, ea i-a trimis un sicriu cu instalaţie frigorifică, e 11 mii şi ceva de euro, e o sumă mare, e fără aur, că noi avem aur peste tot, nu trebuie să-l aruncăm oriunde. Nu e vorba de sicriu de aur”, explică Iulian Rădulescu, împăratul romilor de la Sibiu.

Potrivit acestuia, Cioabă va fi privegheat acasă şi va fi condus pe ultimul drum cu un car alegoric.

„Femeile nu îl ating cu mâna, la noi mortul este sacru. Pe catafalcul unde va fi pus va fi respectat de toţi invitaţii. El este penticostal, nu se vor aprinde lumânări, în curte se va face un foc iar focul ăla din curte totţi vor sta acolo la priveghi, aşa i se spune, focul priveghilor.

3 zile stăm toată lumea în picioare, până îl înmormântăm, apoi încep pomenile, poamnă de 9 zile, pomană de 6 săptămâni, pomană de o jumătate de an, pomană la an. Astea sunt pomenile de după tradiţia, la pomană mănâncă oricine vine, fără plată, fără nimic.

Se va aduce un car alegoric pentru înmormântare, îl va duce la cimitir, după ce va fi înmormântat la cimitir, se va trage ultima lespede de marmură peste el, se vor duce undeva la un restaurant, se va face o pomană”, a mai spus Iulian.

Nota de plată, un mister

Nota de plată de la clinica din Antalya, în legătură cu care s-au vehiculat tot felul de sume, rămâne deocamdată un mister. Împăratul Iulian spune că ar fi vorba despre 250.000 de dolari şi că aceasta ar fi fost „umflată”, motiv pentru care susţine că se gândeşte să dea clinica în judecată.

„Administraţia lor, a spitalului, contabilitatea lor, au umflat tot cum au crezut ei. Clinica a făcut un deviz după aprecierea lor, nu au făcut un deviz omenesc, şi au spus un litru de apă 80 de euro, acolo că le-a adus un sandviş, că au mai pus 2 camere la dispoziţia lor acolo, a fost 650 de euro camera.

Eu am trimis de aici să plătească totul, că la urmă eu îi dau în judecată. Noi nu apelăm la Guvernul României pentru bani, am apelat la Guvernul şi la preşedinţia României pentru a interveni să aducem de acolo decedatul, să-l aducem pe banii noştri, că era foarte greu de transportat de acolo încoace”, a mai spus Iulian Rădulescu.

Mobilizare la Poliţie şi Jandarmerie, pentru înmormântarea lui Cioabă

După înmormântare va urma o perioadă de doliu, mai scurtă pentru membrii etniei şi mai lungă pentru familie. „Doliul se ţine în funcţie de familie, poate să meargă şi până la un an familia, ceilalţi după 6 săptămâni. Se face o masă de dragoste, o masă de cinste în memoria lui, cu cine doreşte”, spune Mihai Ilarie, în vârstă de 60 de ani, reprezentant în consiliul de conducere al Organizaţiei Mondiale a Romilor.

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi la Sibiu, la funerliile regelui romilor, iar Poliţa şi Jandarmeria au luat măsuri în consecinţă

„În momentul în care se va şti cu exactitate data şi ora aducerii în municipiul Sibiu a trupului neînsufleţit al regelui Dorin Cioabă IPJ Sibiu va lua măsurile necesare pentru asigurarea unui trafic fluent şi pentru asigurarea şi menţinerea liniştii şi ordinii publice în zonă, măsuri care vor fi menţinute şi pe păerioada înmormântăriiiar în funcţie de numărul persoanelor care vor participa la înmormântare se vor adapta şi dispozitivele de poliţie”, spune Anca Bloanca, de la biroul de presă al IPJ Sibiu.

„Ca urmare a prezenţei numeroase la acest eveniment funebru, Jandarmeria Sibiană va destina mai multe echipaje de ordine şi siguranţă publică în zona locurilor de desfăşurare a ceremonialului religios de pomenire şi de înmormântare”, spune şi Alexandru Costea, purtător de cuvânt al Inspectoartului Judeţean de Jandarmi.

Pe aceeaşi temă:

A început circul: „Ciobizarea” României

„Ani de zile s-a vorbit de «manelizare», de «otevizare», de «becalizare» în România. Acum, urmează o nouă acţiune, «ciobizarea»”, scrie profesorul de istorie Florin Olteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ce s-a întâmplat cu inima „Regelui“

Florin Cioabă, autointitulat „Regele romilor“, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Fostul ministru al Sănătăţii, profesorul Mircea Cinteză, a declarat pentru adevărul.ro că dispozitivul de asistare circulatorie, care i-a fost montat lui Cioabă, are rolul de a prelua o parte din funcţiile inimii pentru a o ajuta.

Regele Cioabă va fi înmormântat după tradiţiile ţigăneşti: el nu trebuie atins, iar prin faţa lui nu au voie să treacă femei

Romii vor ţine 30 de zile de doliu după moartea regelui Cioabă, timp în care nu au voie să facă nunţi, nici botezuri. Pregătirile de înmormântare vor dura trei zile, după care regele va fi înhumat în cimitirul din Sibiu, în cavoul familiei. „În cele 30 de zile de doliu nu se vor face nunţi, nu se vor face botezuri pe tot cuprinsul ţării. Suntem romii nomazi şi căldărari, sunt 27 de caste de romi”, explică Iulian Rădulescu, împăratul romilor.

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

VIDEO Regele Cioabă, un gurmand recunoscut. Ospeţele de familie sunt celebre

Regele romilor, Florin Cioabă, a fost un gurmand recunoscut, iar ospeţele de familie de la casa Cioabă sunt celebre. Gurmand recunoscut, regele Florin Cioabaă a fost întotdeauna adeptul meselor mari, îmbelşugate, cu toţi membrii familiei, copii şi zeci de nepoţi şi strănepoţi.

Cum a primit mass media europeană vestea morţii lui Florin Cioabă

Interesul pentru cultura exotică a romilor a fost regăsit şi în articolele publicate de presa franceză, după ce un comunicat de presă al agenţiei AFP a anunţat decesul „regelui" autoproclamat al romilor, Florin Cioabă.

FOTO Florin Cioabă, un rege apropiat al familiei prezidenţiale

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost un apropiat al familiei Băsescu, el participând inclusiv la nunta mezinei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de soţia şi de fiul său.

Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer

Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya. Anul trecut, de 8 martie, soţia regelui romilor, Maria, a avut parte de o surpriză de proporţii. Dragostea lui Cioabă pentru ea a fost atât de mare, încât i-a cumpărat o stea botezată cu numele ei. Alături de steaua de pe cer, femeia care i-a stat alături încă de când Cioabă avea 14 ani a primit şi un splendid colier din aur.

FOTO Florin Cioabă a murit. Dorin Cioabă cere sprijin financiar de 350.000 de dolari pentru aducerea în ţară a tatălui său

Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Acesta ar urma să fie adus în ţară luni, cu un avion privat.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite