VIDEO UPDATE Mai multe persoane, surprinse de o avalanşă în Munţii Făgăraş. Două dintre ele au fost rănite

VIDEO UPDATE Mai multe persoane, surprinse de o avalanşă în Munţii Făgăraş. Două dintre ele au fost rănite

Avalanşă în Munţii Făgăraş

Două persoane au fost rănite, vineri, în urma unei avalanşe produse în Munţii Făgăraş, zona Serbota. Salvamontiştii spun că victimele au fost surprinse de zăpadă la suprafaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ”Unul dintre turiştii surprinşi de avalanşă a fost găsit decedat. Mai sunt încă doi turişti accidentaţi uşor. Vom reveni cu amănunte pe măsură ce vom avea informaţii. Cel decedat va fi adus la Porumbacu de Sus”, a precizat Adrian David. Potrivit sursei citate, un elicopter SMURD a fost chemat să preia răniţii.
 
Ştirea iniţială:
Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a anunţat, vineri, că o avalanşă s-a produs în Munţii Făgăraş, zona Serbota.  „Două victime surprinse, dar la suprafaţă. Acestea au nevoie de ajutor medical”, a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Potrivit acestuia, avalanşa a surprins un grup de mai multe persoane, însă doar două au fost accidentate. În zonă, s-au deplasat echipe de salvatori, dar şi un elicopter SMURD. 

Salvamontiştii au lansat avertismente in ultimele zile de evitare a drumeţiilor în zonele de creastă din cauza riscului producerii de avalanşe. De altfel, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în munţii Făgăraş, la peste 1.800 metri altitudine, există risc de avalanşă de gradul 3, pe o scală de la 1 la 5.

 

Conform Stiri de Sibiu, avalanşa a surprins un grup de turişti străini. Doi dintre ei au fost accidentaţi, în timp ce ceilalţi au scăpat ca printr-un miracol. 
 
La scurt timp dupa avalansa de la Serbota, Dispeceratul Naţional Salvamont a dat publicităţii imagini cu o altă avalanşă surpinsă tvineri dimineaţă în masivul Făgăraş, zona Capra, de către participanţii la Stagiul Naţional de formare profesională şi atestre a echipajelor canine de intervenţie în avalanşă.
    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: