Klaus Iohannis: „Dacă voi merge la minister, interimatul Primăriei Sibiu va fi asigurat de doamna Astrid Fodor. Dacă negocierile merg prost, se poate rupe USL“

Klaus Iohannis: „Dacă voi merge la minister, interimatul Primăriei Sibiu va fi asigurat de doamna Astrid Fodor. Dacă negocierile merg prost, se poate rupe USL“

Klaus Iohannis FOTO: Adevărul

Klaus Iohannis a declarat azi, 11 februarie, într-o conferinţă de presă la Sibiu că dacă va renunţa la mandatului de primar interimatul va fi asigurat de doamna Astrid Fodor.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 10.11 Întrebat dacă sunt şanse să fie tot el următorul candidat la Primăria Sibiu, Iohannis a răspuns „Există o şansă destul de mare, da”.

Legat de situaţia din Ministerul de Interne, după accidentul aviatic din Apuseni, primarul a spus: "Acolo nu mai e mare lucru de îndreptat, s-a întâmplat, trebuie trase concluziile şi văzut ce se poate îmbunătăţi. Guvernul a făcut o analiză şi a înfiinţat două comisii care în viitor se vor ocupa de astfel de situaţii, sper să nu mai avem incidente tratate aşa”.

UPDATE 10.07 Cât priveşte trecerea STS în subordinea CSAT sau rămânerea sa la Ministerul de Interne, Iohannis este de părere că aceasta nu este o problemă urgentă. „Să mai aşteptăm un pic, nu mi se pare o chestiune chiar vitală pentru această republică. Eu cred că aici, dintr-o „mitificare” a seerviciilor, s-a ajuns cumva l a amploare disproporţionată cu importanţa STS-ului. Este un operator de telefonie puţin mai special, nişte tehnicieni, care îşi fac treaba, sigur, zicem bine”.

Primarul nu exclude nici apariţia unor dosare fabricate, în următoarea perioadă, „De fiecare dată la alegeri s-au găsit câte unii care mi-au produs material bibliografic. Nu-i târziu, dar cum nici până acuma nici acum n-am treabă cu astea, eu ştiu ce am făcut, şi sibienii cam ştiu, ceilalţi mai puţin şi încearcă, dar mergem mai departe”.

UPDATE 10.06 Iohannis a spus că durata cea mai mare a madndatului din executiv ar putea fi până în 2016, până la noi alegeri. Întrebat dacă este de părere că va dura alianţa până în 2016, edilul a răspuns. „Având în vedere că dă semne de instabilitate, sigur, fiecare poate să-şi facă evaluarea lui, dar deocamdată avem USL-ul consfinţit prin alegeri până în 2016, nu are rost să vorbim altceva până ce nu avem un temei”.

Iohannis s-a arătat sceptic şi în privinţa unei alianţei mari a dreptei politice. „Asta cu dreapta politică e aşa o discuţie, nu cred că acum se poate aşa ceva. E prea slabă dorinţa de a o face. Deocamdată, PNL este în alinaţa USL, şi aici negociază”.

Iohannis a spus că durata cea mai mare a madndatului din executiv ar putea fi până în 2016, până la noi alegeri. Întrebat dacă este de părere că va dura alianţa până în 2016, edilul a răspuns. „Având în vedere că dă semne de instabilitate, sigur, fiecare poate să-şi facă evaluarea lui, dar deocamdată avem USL-ul consfinţit prin alegeri până în 2016, nu are rost să vorbim altceva până ce nu avem un temei”.

Iohannis s-a arătat sceptic şi în privinţa unei alianţei mari a dreptei politice. „Asta cu dreapta politică e aşa o discuţie, nu cred că acum se poate aşa ceva. E prea slabă dorinţa de a o face.  Deocamdată, PNL este în alinaţa USL, şi aici negociază”, a spus Iohannis. Întrebat dacă este posibil ca USL să se rupă după aceste negocieri, acesta a răspuns: „Dacă negocierile merg prost, se poate. Eu acum susţin să facem remanierea aşa cum am propus-o ca să meargă treaba mai bine, asta e dorinţa mea şi a PNL-ului, dacă alţii au alte dorinţe vom afla”.

UPDATE 10.04 Întrebat ce l-a făcut să aleagă ministerul de interne, acesta a răspuns: „Analiza noastră ne-a dus la concluzia că este bine, dacă tot trimitem oameni noi în anumite locuri, să trimitem oameni care au şi o expertiză, oricum ar fi ea, în domeniu, şi expertiza mea este este evident mai degrabă în domeniul administraţiei”.

UPDATE 10.00 Iohannis a spus că a vorbit şi cu vicepremierul Gabriel Oprea, acesta adăugând că nu au problemele de „armonizare a relaţiilor”, el nefiind un om care merge pe conflict, dimpotrivă. Întrebat dacă l-ar deranja să preia ca şi vicepremier atribuţiile economice, nu şi cele de apărare, sau nu pe toate, acesta a răspuns că „În domeniul apărării recunosc că nu m-aş băga, nu am niciun motiv, nu am nicio pregătire, să o facă cei care sunt pregătiţi pentru aşa ceva. Pentru interne da, pentru domeniul economic coordonarea n-aş refuza-o fiindcă nu trebuie să fii contabil ca să coordonezi domeniul economic, trebuie să fii politician pentru că miniştrii fac politici publice, nu sunt directori acolo, directori sunt alţii”, a spus Iohannis.

Acesta a vorbit şi despre ce va face dacă va ajunge la MAI. „Ministerul de interne este un minister care de câţiva ani încoace funcţionează destul de bine, nu cred că vor apare acuma şi dacă merg eu acolo sau dacă merge altcineva nu vor apare modificări de substanţă într-o lună într-o lună sau două, aşa ceva putem să excludem din capul locului. Eu m-am referit la ceva ce am numit generic „reformită cronică”. Noi avem tendinţa, când vine un nou ministru, face o nouă reformă, şi după un an mai face una, şi pe urmă încă una. Aceste reforme doar de dragul reformei nu fac bine unui sistem, un sistem trebuie să fie stabil şi să se îmbunătăţească în timp, dar nu trebuie neapărat fiecare ministru să vină cu reforma lui, mai ales în domenii sensibile, internele, învăţământul, apărarea, trebuie găsită o strategie pe termen relativ lung şi pusă în practică. Aceste reforme pe care le vor vedem nu aduc nimic bun”, a spus Iohannis.

UPDATE 9.58 „Cu siguranţă sunt domenii în care cineva poate să schimbe lucrurile, să le simplifice. Este o preocupare constantă de-a mea şi voi merge mai departe cu asta, încercând să simplific procedurile, dar acum sper că nu se aşteaptă nimeni să se întâmple acolo ceva nemaipomenit că merge un om în plus la Bucureşti. Treaba cu vicepremierul este o poziţie politică, o poziţie de coordonare, dar în rest fiecare ministru îşi face treaba lui în Guvern. Ţin să vă anunţ că în Guvernul României nimeni nu este subordonat cuiva. Primul ministru are rol de coordonare, este cel mai important dintre miniştri, şi Guvernul îi poartă numele, dar administrativ un mininstru nu este subordonat nimănui”, a spus Iohannis.

UPDATE 9.54 Întrebat dacă, la Sibiu, USL va avea un candidat pentru funcţia de primar, Iohannis a spus că „Asta cred că pot să exclud”, acesta adăugând că este probabilă o alianţă FDGR cu PNL „din cauză că aşa mi se pare că au evoluat lucrurile, FDGR cu PNL are o colaborare mai intensă sau mai lejeră de mulţi ani încoace, cred că lumea s-a şi obişnuit, au fost şi colaborări foarte bune”. Iohannis a mai spus că intenţionează să se implice activ în campania electorală pentru susţinerea unui candidat, la Sibiu, „doar e oraşul meu, cum să nu mă implic, ar fi culmea”.

UPDATE 9.53 Despre motivele care l-au determinat să accepte propunerea de a face parte din executiv Iohannis a spus „Toată situţia m-a determinat să accept această situaţie. Această situaţie, în care ajuns PNL-ul acuma, a fost net mai favorabilă decât oricare alta în care ar fi putut ajunge”, acesta excluzând posibilitatea de a face rocadă cu Crin Antonescu pentru candidatura la alegerile prezidenţiale.

Cât priveşte alegerile la Primăria Sibiu, acesta a spus că nu există un termen până la care să fie organizate, asta în eventualitatea demisiei sale. Nu există un termen. Dacă primarul îşi depune demisia Consiliul Local înştiinţează Prefectura, care înştiinţează Guvernul, care prin ministrul de interne bineînţeles dispune organizarea de noi alegeri. Au fost situaţii în care au trecut şi 2 ani de la vacantarea postului până la organizarea de alegeri, au fost şi situaţii când s-a făcut în 6 luni, dar mai repede nu cunosc niciuna”, a spus Iohannis.  

UPDATE 9.51  Iohannis a spus despre numirea sa ca vicepremier că a fost o mutare făcută „pe loc”. Întrebat ce a căutat Dan Voiculescu la întâlnirea de ieri, acesta a replicat „Nu m-a interesat, sincer”, adăugând „N-am înţeles ce a căutat acolo, dar cum n-am fost şi nu sunt eu şeful acolo nici nu mi-am permis să întreb”.   

Întrebat dacă negocierile se pot prelungi şi în zilele următoare, acesta a răspuns că „Şansele de reuşită scad exponenţial dacă nu terminăm astăzi negocierile”.

UPDATE 9.47 Iohannis a mai spus că există posibilitatea ca FDGR şi PNL să aibă un candidat unic la Primăria Sibiu, existând şi varianta ca acesta să fie unul dintre viceprimari.

"Mi-e foarte greu să renunţ al Sibiu, eu am spus ceea ce am spus nu ca să impresionez pe cineva sau ca să aibă PSD-ul motiv să-mi dea replici. Eu chiar nu-mi doresc să plec de aici, dar dacă situaţia acum a evoluat aşa şi am făcut pasul cu PNL-ul mi-l asum, dar asta nu înseamnă că plec bucuros sau săltăreţ. NU, deloc. În momentul acesta calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată, ci depind de felul în care merg negocierile în USL.

Eu nu merg la Bucureşti fiindcă nu am de lucru aici, am cel mai bun job, îmi place cel mai mult, eu merg acolo fiindcă aşa s-a hotărât în PNL, şi în PNL s-a hotărât să merg ca să devin viceprim ministru, ministru afacerilor interne, nimic altceva, eu nu discut despre altă configuraţie”, a spus edilul.

Acesta a explicat faptul că nu-şi va da astăzi demisia, şi că în opinia sa varianta optimală este astăzi negocieri, mâine (miercuri, n.r.) hotărârea Parlamentului iar joi introducerea în funcţie. „Eventuala demisie apare, sigur, înainte de depunerea jurământului, cu 5 minute înainte”. A spus primarul Sibiului.

Acesta a spus că va rămâne alături de Sibiu şi de sibieni, chiar dacă va prelua postul de Bucureşti. „În niciun caz nu voi lăsa Sibiul de o parte, ci voi veni foarte des şi vim avea foarte dese întâlniri cu doamna Fodor, cu consilierii Forumului German şi cu cu consilierii liberali pentru a vedea ce trebuie făcut pentru Sibiu, asta ca nu cumva cinea să-şi imagineze că eu aici las lucrurile acum să meargă într-o direcţie nedefinită şi îmi văd de altceva. Nici vorbă”, a spus Iohannis.   

UPDATE 9.44  „Dacă va fi să ajung la minister, interimatul va fi asigurat de doamna viceprimar Astrid Fodor“, a afirmat primarul Sibiului.

Acesta a comentat şi proaspăta alianţă apărută pe scena politică, respectiv USD-ul. 

"Nu cred că se schimbă ceva dar cu siguranţă trebuie să ne dea de gândit. Imaginaţi-vă că sunteţi 4 prieteni, care faceţi totul împreună, şi într-o după-amiază aflaţi că ceilalţi 3şi-au făcut un grup tare, dar nu v-aţi despărţit de tot. Cum v-aţi simţi? Chit că se declară, este o alianţă pentru Europarlamentare, alea sunt acum, după aia va fi pentru altceva şi aşa mai departe. Mie mi se pare un semnal puternic de care vom ţine cont în negocieri.

Dacă s-a făcut o alinaţă de 4 formaţiuni politice şi acum 3 dintre ele şi-au făcut alianţa lor proprie nu cred că cine va poate să spună „Păi şi ce dacă”, pentru că nu e aşa. Este un semnal că ei vor altceva decât noi. Nu putem să ne facem că nu vedem că ceilalţi 3 încep jocul lor propriu. ", a spus primarul Sibiului.

Acesta a adăugat că a optat încă de vineri pentru postul de vicepremier, ceea ce nu înseamnă neapărat că opţiunea se va şi concretiza, totul depinzând de rezultatele negocierilor de la Bucureşti. "Am optat încă de vineri, dacă e să o luăm aşa, însă asta nu înseamnă că ajung acolo. Dacă negocierile vor merge bine astăzi şi ne înţelegem vom trece şi peste acel semnal dat de USD şi vom merge mai departe ca şi USL, voi merge la minister şi bineînţeles că o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege, asta cu sau fără părerea lui ANI, care nu prea mă interesează, fiindcă pe mine mă interesează ce scrie în lege", a adăugat Iohannis.
 


Klaus Iohannis susţine azi, la Primăria Sibiu, o conferinţă de presă de la ora 9.30.

Iohannis a candidat pentru primul mandat de primar în anul 2000, când a câştigat în al doilea tur de scrutin. A fost reconfirmat cu majoritate copleşitoare în 2004 (88,7 la sută din voturile exprimate), 2008 (83,2 la sută din voturi) şi 2012 (77,89 la sută din voturi).

În cel de-al doilea mandat de primar al lui Iohannis, în anul 2007, Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, eveniment care a atras la Sibiu un număr impresionant de turişti. În 2009, Iohannis a fost propus de PNL pentru funcţia de prim-ministru al României.

Vă mai recomandăm: 
 
 
În cazul în care Klaus Iohannis decide să renunţe la Primăria din Sibiu, locul său ar putea fi luat de unul dintre actualii viceprimari ai oraşului.
 
 
Puţini îşi mai amintesc de faptul că cel care e propus de liberali pentru poziţia de vicepremier şi ministru de Interne al României, Klaus Iohannis, este, la bază, profesor de fizică şi a fost inspector şcolar general la Sibiu.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat la Sibiu că, în opinia sa, Mişcarea Populară nu se va putea profila „fiindcă toată lumea îşi dă seama că e tot un fel de PDL.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că, în opinia sa, subiectul regionalizării nu va mai fi discutat în acest an, mai ales că e an electoral.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că fondul clasei i se pare un lucru bun, atâta timp cât este gestionat strict de părinţi iar banii sunt folosiţi pentru nevoile elevilor, nu pentru cadouri destinate cadrelor didactice.
 
 
Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a criticat joi, la Sibiu, modul în care au fost introduse în Parlament propunerile de modificare a Codului Penal.
 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările