Festivalul Medieval “Cetăţi Transilvane” are loc în ultimul week-end din luna august, la Sibiu

Festivalul Medieval “Cetăţi Transilvane” are loc în ultimul week-end din luna august, la Sibiu

Festivalul Medieval are loc in ultimul week-end din august, la Sibiu - Foto arhiva Adevărul

Carros de Foc (Spania), una dintre cele mai cunoscute companii de teatru stradal din Europa, Obscurus Orbis (Letonia), Drachenmond (Germania), Novosadski Kamerni Hor (Serbia), Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), Asociaţia “Casa Calfelor”, alături de numeroşi artişti şi ordine cavalereşti din Sibiu şi din România participă în acest an la cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane”.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Evenimentul va avea loc în acest an în perioada 29 – 31 august 2014 şi timp de trei zile Centrul Istoric va fi animat de sute de personaje de Ev Mediu şi zeci de spectacole de muzică medievală, dans şi teatru medieval, lupte cavalereşti şi spectacole pirotehnice. Ediţia din acest an a festivalului va fi transmisă live pe livestream.com – Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” Sibiu fiind primul festival din Sibiu transmis LIVE pe internet.  “Bucuroşi de oaspeţi” este motto- ul sub care se va desfăşura ediţia din acest an a festivalului.
 
Parada festivalului cheamă sibienii în Parcul Cetăţii
 
Festivalul va începe vineri, 29 august 2014 cu tradiţionala paradă de deschidere, la care participă toţi artiştii invitaţi anul acesta la Sibiu. Alături de aceştia sunt aşteptaţi să se alăture în paradă toţi sibienii care iubesc artele medievale. Parada festivalului va lua startul de la ora 21:00, din Parcul Cetăţii -Turnul Dulgherilor, urmând traseul Parcul Cetăţii – Bulverdul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare. Evenimentul va fi prezentat şi în acest an de tinerii actori sibieni Andrada Grosu şi Bogdan Sărătean. 
 
Carros de Foc (Spania) cu două spectacole în premieră la Sibiu
 
Compania Carros de Foc Spania, cunoscută în întreaga lume pentru spectacolele impresionante cu marionete şi care alegorice supradimensionate, este prezentă în acest an, în programul Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane” Sibiu, cu două spectacole de teatru stradal în premieră la Sibiu. Este vorba despre spectacolele „Salvador”, ce va avea loc vineri, 29 august 2014, în deschiderea festivalului, cu începere de la ora 22:00 şi duminică, 31 august 2014, în închiderea festivalului, de la ora 21:00 şi spectacolul „Druida de Jagul”, ce va avea loc sâmbătă, 30 august 2014, în a doua zi de festival, de la ora 21:00. Ambele spectacole poartă publicul într-o lume magică şi surprinzătoare. Primul spectacol al Companiei Carros de Foc va avea loc în Piaţa Mare, iar spectacolul programat pentru ziua de sâmbătă, 30 august va avea loc pe traseul Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare. Compania Carros de Foc celebrează în 2014 douăzeci de ani de activitate artistică. De-a lungul existenţei sale spectacolele Companiei Carros de Foc au fost prezentate în peste paisprezece ţări: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Costa Rica, Columbia, Cuba, Ecuador, Mexic, Nicaragua, Portugalia, Uruguay, Venezuela şi Spania. Cel mai recent turneu al companiei a fost în Coreea de Sud. 
 
Tabere medievale şi ateliere meşteşugăreşti în fiecare zi de festival 
 
Pe parcursul celor trei zile de festival, în Piaţa Mare îşi vor instala taberele medievale Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), aflaţi anul acesta pentru a doua oară la Sibiu, Compania Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc), pentru prima dată în programul festivalului medieval sibian şi ordinul cavaleresc Anacronism Sibiu, ordin care s-a remarcat încă de la început prin atenţia deosebită acordată detaliilor, costumelor şi prezenţei scenice. Toate cele trei companii vor prezenta în taberele medievale demonstraţii de lupte cavalereşti, spectacole de animaţie stradală, spectacole de dans medieval, prezentări de arme şi armuri medievale. 
 
Calfele Călătoare vor fi de asemenea prezente la Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane“ Sibiu, cu un număr de trei ateliere meşteşugăreşti, ce vor avea loc în Piaţa Mare: atelierul meşterului fierar, atelierul meşterului dulgher şi atelierul meşterului pietrar. Publicul va putea descoperi tehnici vechi de prelucrare a fierului, pietrei, lemnului. 
 
Evul mediu şi poveştile lui urbane. Nouă conferinţe în programul festivalului
 
Programul festivalului este completat şi în acest an, pentru publicul pasionat de istoria Evului Mediu, de o serie de trei conferinţe de medievistică, susţinute de Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter. „Poveşti urbane ale Evului Mediu“, Războinicii Evului Mediu. Cavaleri. Fortificaţii. Conflicte“ şi „Viaţa de zi cu zi în Sibiul Medieval. Alimentaţie. Educaţie. Credinţă. Bresle şi vecinătăţi“ sunt cele trei teme generale ce vor fi abordate în acest an în cadrul conferinţelor. Florinela Anca Vasilescu prezintă de asemenea în cele trei zile de festival trei conferinţe cu atelier: „Formula tainică a descântecului sau Cum se creează un cântec de leac“, „Arhitectura Tarotului – corespondenţa între semnele arcanelor şi principiile alchimiei“, „Poveşti despre remedii din reţetarele medievale“. Toate conferinţele vor avea loc la Casa Hermes, Sala Studio, Piaţa Mică, nr. 11. 
 
Festivalul celor mici – program special pe parcursul dimineţii, pentru copii 
 
O secţiune specială din programul Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane“ Sibiu este dedicată copiilor. Pentru aceştia, pe parcursul dimineţii, în zilele de sâmbătă, 30 august şi duminică, 31 august sunt prezentate spectacole de teatru sau dans special create pentru copii. Este vorba despre spectacolul de dans „Dumbrava veseliei“, spectacol cu şi pentru copii şi spectacolele de teatru profesionist, susţinute de Compania de Teatru Interactiv Bucureşti, „Scăpărătoarea“ şi „Groaznicele peripeţii ale lui Dovlecel“. Un program interactiv pentru copii, în care aceştia sunt invitaţi să descopere semnele heraldice şi mişcări de dans medieval, va fi susţinut şi de compania de reconstituri istorice Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc). 
 
Iarmaroc, statui vivante şi demonstraţii de dresură păsări de pradă 
 
Atmosfera de vechi târg medieval va fi recreată prin organizarea şi în acest an a iarmarocului medieval, la care vor participa meşteşugari şi artizani din toată ţara. Asociaţia Culturală BIS va anima atmosfera din Piaţa Mare prin momente de statui vivante, prezentate şi în acest an în Piaţa Mare. După interesul maxim manifestat de public la ediţia din 2013 a evenimentului, a fost invitat şi în acest an la festival Grupul Axel Sibiu, care va oferi în cele trei zile de festival demonstraţii de dresură păsări de pradă. 
 
Program Festivalul Medieval “Cetăţi Transilvane”, Sibiu 2014
 
Vineri, 29 august 2014
 
10:00 - 23:00
Iarmaroc Medieval - Piaţa Mare 
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Arany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Anacronism (Sibiu, RO), Piaţa Mare
Atelierul meşterilor fierari - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
Atelierul meşterului dulgher - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
Atelierul meşterului pietrar - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
12:00 - "Poveşti urbane ale Evului Mediu", Invitat: Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60'
18:00 - "Poveşti despre remedii din reţetarele medievale", Florinela Anca Vasilescu, Consilier Cultural, conferinţă interactivă cu atelier, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60'
21:00 - PARADA FESTIVALULUI TRASEU: PARCUL CETĂŢII (TURNUL DULGHERILOR) - BULEVARDUL NICOLAE BĂLCESCU - PIAŢA MARE
21:30 - Concert Obscurus Orbis (Letonia), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
22:00 - "Salvador", Carros de Foc (Spania), Spectacol de Teatru Stradal în premieră la Sibiu, Piaţa Mare, durată aproximativă 60'
 
Sâmbătă, 30 august 2014
 
10:00 - 23:00
Iarmaroc Medieval - Piaţa Mare 
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Arany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria) Piaţa Mare
Tabără Medievală, Anacronism (Sibiu,RO), Piaţa Mare
Atelierul meşterilor fierari - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
Atelierul meşterului dulgher - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
Atelierul meşterului pietrar - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
10:00 
- Festivalul celor mici: "Dumbrava veseliei", spectacol de dans medieval cu şi pentru copii, Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 20'
 – Demonstraţie dresură păsări de pradă, Grupul Axel (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 60'
10:20 - Festivalul celor mici: "Groaznicele peripeţii ale lui Dovlecel", Compania de Teatru Interactiv (Bucureşti, RO), Spectacol de teatru pentru copii, Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 40'
11:00 - Festivalul celor mici: program interactiv pentru copii, Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 30'
12:00
- Spectacol de dans, Metaphoric (Aleşd, RO), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
- "Războinicii Evului Mediu. Cavaleri. Fortificaţii. Conflicte.", Invitat: Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60'
14:00 - "Nu pune dragostea la încercare", Bridge Theatre (Sibiu, RO), spectacol Commedia dell'Arte, Piaţa Mare, durată aproximativă 50'
 
15:00 
- "Pânza fermecată", Anacronism (Sibiu, RO), spectacol de dans, Piaţa Mare, durată aproximativă 20'
- Statui vivante, spectacol stradal, Asociaţia Culturală BIS, (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 90'
16:00 - Concert Drachenmond (Germania), Piaţa Mare, durată aproximativă 60'
17:00
 - "Moştenirea lăsată de Regele Sfântul Ladislau", Arany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), demonstraţie de luptă medievală, Piaţa Mare, durată aproximativă 50'
- Spectacol de dans, Metaphoric (Aleşd, RO), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
- Demonstraţie dresură păsări de pradă, Grupul Axel (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 60'
18:00 - "Formula tainică a descântecului sau Cum se crează un cântec de leac",  Florinela Anca Vasilescu, Consilier Cultural, conferinţă interactivă cu atelier, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 90'
19:00
- Concert Drachenmond (Germania), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
- "Strigătul Templierilor", Anacronism (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 20'
- Statui vivante, spectacol stradal, Asociaţia Culturală Bis, (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 90'
19:30 - "Acul cumetrei Gurton", Teatru Fix (Iaşi, RO), spectacol  Commedia dell'Arte, Piaţa Mare (scenă),  durată aproximativă 40'
21:00 - "Druida de Jagul", Carros de Foc (Spania), Spectacol de Teatru Stradal în premieră la Sibiu, Bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Mare - durată aproximativă 60'
21:00 - Concert Novosadski Kamerni Hor (Serbia), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
22:00 - Concert Obscurus Orbis (Letonia), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 45'
22:45 - Spectacol pirotehnic Crispus (România), Piaţa Mare, durată aproximativă 20'
 
Duminică, 31 august 2014
 
 10:00 - 23:00
Iarmaroc Medieval - Piaţa Mare 
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Arany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Compania de Reconstituiri Istorice Chigot (Bulgaria), Piaţa Mare
Tabără Medievală, Anacronism (Sibiu,RO), Piaţa Mare
Atelierul meşterilor fierari - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
Atelierul meşterului dulgher - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
Atelierul meşterului pietrar - Asociaţia "Casa Calfelor", Piaţa Mare
12:00 - "Viaţa de zi cu zi în Sibiul medieval. Alimentaţie. Educaţie. Credinţă. Bresle şi vecinătăţi.",                              Invitat: Profesor Universitar Doctor Zeno Pinter, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 60'
12:30
 - Festivalul celor mici: program interactiv pentru copii, Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 30'
- Festivalul celor mici: "Scăpărătoarea", Compania de Teatru Interactiv (Bucureşti, RO), Spectacol de teatru pentru copii, Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 40'
- Festivalul celor mici: "Dumbrava veseliei", spectacol de dans medieval cu şi pentru copii, Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 20'
14:00
- Statui vivante, spectacol stradal, Asociaţia Culturală BIS (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 90'
- "Moştenirea lăsată de Regele Sfântul Ladislau", Arany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), demonstraţie de luptă medievală, Piaţa Mare, durată aproximativă 50'
15:00 - "Dansul Pelerinelor", Anacronism (Sibiu, RO), spectacol stradal, Sibiu, Piaţa Mare, durată aproximativă 20' 
16:00 - Spectacol interactiv, Compania de reconstituiri istorice Chigot (Bulgaria), Piaţa Mare, durată aproximativă 40'
17:00 - "Acul cumetrei Gurton", Teatru Fix (Iaşi, RO), spectacol  Commedia dell'Arte, Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 40'
18:00 - "Arhitectura tarotului - corespondenţa între semnele arcanelor şi principiile alchimiei", conferinţă interactivă cu atelier, Florinela Anca Vasilescu, Consilier Cultural, Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11 (sala studio), durată aproximativă 90'
19:00
 - Concert Novosadski Kamerni Hor (Serbia), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
- "Nu pune dragostea la încercare", Bridge Theatre (Sibiu, RO), spectacol Commedia dell'Arte, Piaţa Mare, durată aproximativă 50'
- Spectacol interactiv, Compania de reconstituiri istorice Chigot (Bulgaria), Piaţa Mare, durată aproximativă 40'
- Demonstraţie dresură păsări de pradă, Grupul Axel (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 60'
19:30
- Concert Drachenmond (Germania), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 60'
- "Descântecul nopţii", Anacronism, (Sibiu, RO), spectacol animaţie stradală, Piaţa Mare, durată aproximativă 20'
- Statui vivante, spectacol stradal, Asociaţia Culturală BIS (Sibiu, RO), Piaţa Mare, durată aproximativă 90'
- Ansamblul de dans Riverenza, Arrany Griff Rend (Odorheiu Secuiesc, RO), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 30'
21:00 - "Salvador", Carros de Foc (Spania), Spectacol de Teatru Stradal în premieră la Sibiu, Piaţa Mare, durată aproximativă 60'
22:00
- Concert Obscurus Orbis (Letonia), Piaţa Mare (scenă), durată aproximativă 45'
- Demonstraţii de lupte medievale, Compania de reconstituiri istorice Chigot (Bulgaria), Piaţa Mare, durată aproximativă 40'
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Minunile ascunse ale Făgăraşilor curg de la cabana Negoiu pînă pe vârf de munte, într-un tablou de poveste care îţi umple sufletul şi îţi taie respiraţia. Haideţi cu noi într-o excursie minunată, în cadrul campaniei Adevărul „125 de locuri pentru care iubim România“.
 
 
Bicicliştii experimentaţi spun că traseul până pe vârful Măgura nu e unul uşor, dar merită din plin tot efortul. Priveliştea de pe vârf opreşte parcă timpul şi te lasă fără cuvinte.
 
 
Cu rucsacul în spate şi cu nelipsitul aparat de fotografiat Munţii Făgăraş vă aşteaptă cu peisaje de poveste, care încântă ochiul şi bucură sufletul. În campania „125 de locuri pentru care iubim România“, vă invităm la drum prin Făgăraş!
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările