Cine este Andreas Huber, omul la care îşi petrece Revelionul preşedintele Klaus Iohannis

Cine este Andreas Huber, omul la care îşi petrece Revelionul preşedintele Klaus Iohannis

Andreas Huber - FOTO Alba24.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, sărbătoreşte trecerea dintre ani la reşedinţa din localitatea Cisnădioara a omului de afaceri Andreas Huber.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andreas Huber deţine mai multe afaceri în Sibiu, printre care şi o reprezentanţă auto, şi este unul dintre finii actaulului preşedinte al României. 
 
Originar din localitatea Cristian, Huber a emigrat în anii 80 în Germania şi s-a întors în România după Revoluţie. Este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România din anul 2005, iar în anul 2011 a fost numit consul onorific al Austriei la Sibiu. Consulatul de la Sibiu are  drept de circumscripţie consulară asupra judeţelor Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Covasna şi Harghita.
 
Cunoscut drept una dintre persoanele extrem de apropiate preşedintelui, Huber a fost alături de familia Iohannis şi la alte petreceri private, inclusiv la cea dată acasă de preşedinte după câştigarea competiţiei pentru palatul Cotroceni. 
 
În cadrul documentarului ”Doi pentru România”, realizat de Digi 24, Huber a povestit despre pasiunea lui Iohannis pentru mersul pe bicicletă, dar şi despre faptul că, în cercul de prieteni, preşedintele este o persoană degajată. 
 
”Până la vârsta de 30 de ani a mers aproape exclusiv numai cu bicicleta, de aceea este uşor să deduce că, chiar dacă nu îl cunoaştem mai îndeaproape, că a practicat cu pasiune acest sport, acest hobby. 
 
Între prieteni este mult maqi degajat, poţi discuta mai uşor, mai liber, nu se observă acea notă de sobrietate, respectiv de persoană în serviciu”, a spus Andreas Huber.  
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
La Sibiu, apropiaţii noului preşedinte al României au sărbătorit discret, în schimb mii de tineri au ieşit să-i aplaude victoria în stradă. Şi foştii colegi şi profesori de la Cluj sunt astăzi fericiţi, după o campanie electorală cu un rezultat absolut surprinzător.
 
 
Unul dintre cele mai fierbinţi subiecte ale campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 sunt cele şase imobile deţinute de Klaus Iohannis şi de soţia sa în municipiul Sibiu. Controversele au fost cu atât mai mari cu cât candidatul ACL la Preşedinţie a fost foarte rezervat în privinţa acestui subiect. Pentru a face lumină în acest caz, jurnaliştii „Adevărul“ au mers pe urmele imobilelor primarului din Sibiu.
 

Klaus Werner Iohannis este primul personaj prezentat în detaliu, din seria candidaţilor la preşedinţia României, în cadrul campaniei „Alege preşedintele”, pe care ziarul „Adevărul” o demarează astăzi atât în ediţia tipărită, cât şi în cea online, pe www.adevarul.ro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările