Un licean a găsit o sumă importantă într-un bancomat. Reacţia sa i-a luat pe mulţi prin surprindere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vlad mihai

Vlad Mihai, un licean din Satu Mare, a găsit la ATM-ul unei bănci situată pe Bulevardul Cloşca o sumă importantă de bani. Surprins, tânărul a reacţionat imediat ce a observat eroarea bancomatului.

Vlad Mihai s-a deplasat la ATM-ul unei bănci situată pe Bulevardul Cloşca din municipiul Satu Mare cu intenţia de a-şi alimenta cardul bancar. S-a pus la rând, iar atunci când a venit rândul lui, a observat că ATM-ul arată o eroare, scrie Jurnalul de Satu Mare. 

Surpriza a fost totală atunci când a observat că bancomatul eliberează un bon, iar apoi o sumă consistentă - 9.700 de lei. Surprins, tânărul a ridicat banii şi a încercat, însă fără succes, să-l găsească pe bărbatul care folosise automatul înaintea sa. 

Şi pentru că nu a reuşit să-l găsească pe acesta, Vlad a decis să apeleze la internet şi a pus un anunţ pe un grup de Facebook popular în rândul sătmărenilor.

„Bună ziua, am găsit azi în jurul orei 14.00, în bancomatul de pe Cloşca, o sumă de bani. Dacă găsiţi proprietarul îl rog să mă contacteze”, a scris tânărul.

vlad mihai 2

Următorul pas era să anunţe Poliţia, dar nu a mai fost cazul. Câteva ore mai târziu, el a fost contactat de soţia bărbatului care şi-a uitat banii în bancomat şi i-a dat banii. 

Vă mai recomandăm şi:

Un român de 19 ani a devenit erou în Italia. Companiile se bat pe masca de protecţie smart inventată de el

Italian din Cluj, uluit de preţurile uriaşe ale apartamentelor. „În Milano, luam mai multe locuinţe la banii ăştia”

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite