Podarul care trece maşinile cu bacul din comuna Pomi în oraşul Seini este forţat să se pensioneze de construcţia podului

Podarul care trece maşinile cu bacul din comuna Pomi în oraşul Seini este forţat să se pensioneze de construcţia podului

Ionel Cot nu pierde doar bacul, ci şi terenul pe care îl are pe cele două maluri - foto: Adrian Caraba

Autorităţile din Maramureş au semnat marţi contractul de finanţare a lucrării de peste 15 milioane de lei. Construcţia podului va scoate total din funcţiune bacul, ceea ce nu a reuşit nici ANAF.

Ştiri pe aceeaşi temă

Semnarea contractului de finanţare pentru podul ce va lega oraşul Seini, Maramureş, de comuna Pomi, judeţul Satu Mare, a fost un eveniment privit cu mare bucurie de autorităţile din ambele judeţe. Cu toate acestea, există şi o persoană mai puţin încântată de această investiţie, respectiv podarul Ionel Coţ, cel care din 1985 trece maşinile şi utilajele agricole de pe un mal pe altul al Someşului cu bacul său.
 
După problemele din vară, cu cei de la ANAF, care i-au cerut casă de marcat, podarul se vede cu o altă problemă, de această dacă una la care nu îi prea vede rezolvare: podul în va lăsa fără venit.
 
„Eu în 1985 când mi-am pus bacul acolo am cumpărat tot terenul de pe ambele maluri, de la 11 oameni, l-a, întăbulat, e terenul meu acum, ca să pot trece cu bacul şi maşinile să treacă pe terenul meu, ca să nu am probleme cu oamenii. Acuma au venit şi mi-au zis că îmi iau tot terenul, că pe acolo vor face podul. Nu mi-au zis cât o să îmi dea pe teren, tare mi mie frică că nu o să îmi dea nimic pe el şi o să fiu în pagubă. Nici cu bacul nu o să mai pot trece, nici teren nu o să mai am”, a afirmat Ionel Coţ pentru Ziarul Adevarul.
 
Podarul trece zilnic zeci sau chiar sute de maşini şi utilaje de pe un mal pe celălalt, alegându-şi locul astfel încât să nu aibă probleme cu reducerea debitului vara şi pe cât posibil nici iarna cu umflarea Someşului în matcă.
 
„Acuma, luna asta nu am trecut, că e mare apa, da în rest am funcţionat normal. Eu am ales locul acesta pentru că acolo e mai îngust râul şi s-a săpat în adâncime. Mi-au zis să mă mut mai sus, da acolo îmi e până la brâu apa, vara nu pot trece. De ce nu au făcut ei podul mai jos sau mai sus cu 50 de metri, nu le era acelaşi drum de făcut?”, mai afirmă Ionel Coţ.
 
Singura consolare a bătrânului este faptul că lucrurile în România se mişcă destul de greu şi poate dura ani de zile până podul va fi gata, ceea ce îi va permite să mai treacă cu bacul încă o vreme bună. El a dat exemplul podului din oraşul Ulmeni, comuna Maramureş, unde se lucrează de cinci ani şi nu s-a finalizat investiţia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările