Vila din Herculane unde a locuit împărăteasa Sisi ar putea fi reabilitată cu două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre clădirile celebre din Băile Herculane, cu o istorie aparte, ar putea fi reabilitată anul viitor. Acest lucru se va întâmpla dacă Primăria va obţine finanţarea pentru lucrările necesare, în urma proiectului depus în cadrul Programului RO-CULTURA, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021.

„Proiectul are ca obiectiv restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Vila Elisabeta. Este una dintre puţinele clădiri istorice pe care le avem noi în patrimoniu, restul sunt cu litigii şi cu proprietari privaţi. Era singura clădire pentru care puteam să obţinem finanţări. Dacă vom obţine banii, este vorba de 2 milioane de euro, vor fi folosiţi pentru restaurarea completă şi dotarea clădirii pentru a funcţiona ca un centru cultural. Suntem parteneri în acest proiect cu o asociaţie din Timişoara, „Prin Banat“ se numeşte. După reabilitare, aici vor funcţiona şi biblioteca locală şi un fel de casă de cultură a oraşului", a spus Dan Nasta, consilierul primarului din Herculane.

Vila Elisabeta a fost construită în anul 1875 de către administratorul staţiunii Băile Herculane, macedoromânul Carol Tatarczy şi autorul construcţiei Teatrului şi al Hotelului Ştefaniei şi cel care a aprobat procesul de regularizare a râului Cerna. Istoria acestei vile este strâns legată de familia imperială, mai exact de împărăteasa Elisabeta - Sisi, a Austriei, care a locuit aici, în venirile sale în celebra staţiune bănăţeană.

Sisi a ajuns la Herculane la recomandarea medicilor de la curte, care i-au prescris staţiunea din cauza reumatismului de care suferea. I-a plăcut atât de mult zona încât a revenit. Vila în care a locuit a fost pregătită în cel mai mic amănunt ca să-i facă şederea plăcută. A fost mobilată în stil baroc, iar una dintre cele mai impresionante piese era masa încrustată cu sidef roşu, făcut din scoici, extrem de rar. Scaunele aveau inserţii de lemn din esenţe de ulm şi trandafir şi toate erau unicat. Sisi a folosit această reşedinţă de cinci ori, cel mai lung sejur fiind în 1887, când a petrecut şase săptămâni pe malurile Cernei.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite