
Unul din cele mai tranzitate drumuri din România, DN 7 sau E 81, a fost din nou blocat în dimineaţa zilei de 18 aprilie de un accident rutier, produs în judeţul Vâlcea. La Câineni, s-au ciocnit două TIR-uri şi un autoturism.
Update, ora 09:00, Circulaţia pe Valea Oltului a fost reluată, anunţă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Sandra Dăscălete.
Update, ora 08:30: Poliţia Vâlcea a confirmat că accidentul produs pe Valea Oltului, la km 228, s-a soldat cu o victimă.
Din primele verificări, se pare că şoferul unei maşini care venea dinspre Sibiu a adormit la volan şi a intrat între două tiruri.
Pasagerul din dreapta a suferit leziuni uşoare. Traficul continuă să fie blocat şi la această oră.
- Ştirea iniţială -
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea anunţă că, în accidentul produs în această dimineaţă, la Câineni, unde sunt implicate două TIr-uri şi un autoturism, există o victimă.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: