FOTO VIDEO Pădurile virgine Comarnici. Arbori cu vârste de peste 300 de ani, în imagini superbe suprinse din dronă

FOTO VIDEO Pădurile virgine Comarnici. Arbori cu vârste de peste 300 de ani, în imagini superbe suprinse din dronă

Pădurile virgine Comarnici cu specii seculare neatinse de mâna omului, Foto: Asociaţia Kogayon

România este una dintre puţinele ţări ale Europei care mai deţine păduri în care natura supravieţuieşte în forma sa pură, fără ca omul să fi intervenit prea mult în ele. Anul acesta, Vâlcea şi-a mai îmbogăţit zestrea cu peste 50 de hectare de păduri virgine, graţie celor de la Asociaţia Kogayon şi a voluntarilor Greenpeace. O filmare realizată cu drona, de către activiştii de mediu, redă frumuseţea unică a acestor păduri.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Cele mai frumoase păduri din Parcul Naţional Buila - Vânturariţa au fost salvate. Este vorba de peste 50 ha, până acum, incluse în Catalogul Naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine. Iar voluntarii mai speră să mai salveze încă 20 de hectare. 

Până atunci, însă, exemplare magnifice de fag, brad şi molid, care stau ascunse de secole, unele au chiar şi peste 300 de ani, au scăpat de intervenţia omului. Păduri de o mare biodiversitate şi-au păstrat neatinse caracterele primare.

Lupta activiştilor de mediu a început în urmă cu 2 ani. Anul trecut s-a realizat studiul de fundamentare, pentru ca în acest an să fie analizat scriptic şi în teren de către o comisie formată din reprezentanţi ai Gărzii Forestiere, administratorului pădurii  - Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Vâlcea şi Administraţia Parcului Naţional Buila - Vânturariţa. Ulterior, studiul a fost propus spre avizare unei comisii de specialitate din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, pentru includerea în Catalogul naţional, lucru care s-a şi întâmplat. 

O filmare realizată cu drona scoate în evidenţă măreţia şi frumuseţea acestor locuri unice pe glob, în care arborii mor de bătrâneţe, iar dacă se rup, cad sau se usucă rămân netulburaţi în acelaşi loc, ca hrană pentru generaţiile viitoare.

În timp ce Europa şi-a distrus pădurile virgine, noi încă ne mai bucurăm de ele. Din cele peste 300.000 de hectare de păduri virgine din Europa, peste 250.000 sunt în România. 

În P.N. Buila Vânturariţa, în afara pădurilor Comarnici mai există încă 600 de hectare de păduri virgine, care însă nu apar ca atare în Catalogul Naţional. Cea mai mare parte de astfel de suprafeţe se regăseşte însă în celălalt parc naţional din judeţul Vâlcea - Cozia, peste 2300 de hectare, incluse în patrimoniul UNESCO. 

Pădurea Comarnici este considerată cea mai frumoasă şi valoroasă pădure din Buila, din punct de vedere conservativ, neatinsă până acum de niciun fel de explotare forestieră sau amenajare antropică.
Spre deosebire de alte păduri, ea a rămas în zona tampon a parcului. Adică, dacă n-ar fi fost salvată, mai devreme sau mai târziu ar fi fost exploatată.

Imaginile surprinse de drona celor de la Kogayon arată o mică parte din măreţia pădurii: „exemplare uriaşe de brad, fag şi molid, coexistenţa a cel puţin patru generaţii diferite din fiecare, cu vârste de peste 180 ani, lemn mort în picioare şi pe jos, în toate fazele de descompunere, regenerare naturală a speciilor de arbori principale, dar şi a altora secundare, biodiversitate floristică şi faunistică, lipsa oricăror urme de tăiere şi intervenţie, dar şi pericolul de a pierde caracterul primar al acestui codru prin lucrările planificate”, caracterizează pădurea reprezentanţii asociaţiei care a salvat-o de la pieire.
 
De ce este atât de important să salvăm aceste păduri primare? Pentru că ele reprezintă: „adevărate laboratoare vii, eşantioane reprezentative pentru habitate şi specii, şcoli în aer liber în care cu toţii putem învăţa despre natură, despre specii şi relaţiile dintre ele şi legătura omului cu acestea”, explică activiştii de mediu.
 
Pădurea Comarnici înconjoară ca un brâu creasta calcaroasă a Masivului Buila - Vânturariţa: „un bazin închis, un fund de vale în care, până acum câţiva ani când s-a construit un drum nu a existat niciun acces, ceea ce a făcut ca aceste păduri să rămână neatinse. Vorbim astfel astăzi de păduri seculare, distribuite pe verticală, de la 1200 m până la 1750 m, versanţi pe care întâlnim de la păduri de amestec de foioase şi conifere, până la molidişuri compacte şi jnepenişuri”, mai spun cei de la Kogayon. 
 
 

 

România este una dintre puținele țări ale Europei care mai deține păduri virgine și cvasivirgine, Foto: Asociația Kogayon

Imagini din aceeasi galerie
  • România este una dintre puținele țări ale Europei care mai deține păduri virgine și cvasivirgine, Foto: Asociația Kogayon
  • Pe teren, lucrând la studiul de fundamentare pentru înscrierea pădurii Comarnici din PN Buila - Vânturarița ca pădure virgină şi cvasivirgină; Foto: Asociația Kogayon
  • În pădurea Comarnici din PN Buila, există lemn mort în picioare sau pe jos în toate fazele de descompunere; Foto: Asociația Kogayon
  • Pădurea virgină de la Comarnici Foto Asociația Kogayon
  • Vâlcea Pădurile virgine Comarnici din PN Buila Vânturarița Foto Asociația Kogayon
  • Vâlcea Pădurile virgine Comarnici din PN Buila Vânturarița Foto Asociația Kogayon
  • Vâlcea Pădurile virgine Comarnici din PN Buila Vânturariţa Foto Asociaţia Kogayon
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările